Chiar zilele acestea, conform presei străine, Guvernul italian urmează să introducă această formă de sprijin. Vizați sunt părinții separați care părăsesc locuința familială. Măsura a fost deja anunțată de vicepremierul Matteo Salvini imediat după aprobarea Planului pentru locuințe („Piano casa”) în Consiliul de Miniștri.

„Bonus pentru chirie” în Italia
Potrivit declarațiilor oficiale, ajutorul va consta într-un „bonus pentru chirie” acordat părinților care, în urma unei separări sau a unui divorț, sunt nevoiți să părăsească locuința, aceasta rămânând celuilalt partener, de regulă, împreună cu copiii.
Valoarea exactă a ajutorului nu a fost încă stabilită. Totuși, ar fi vorba de o să cuprinsă între 400 și 500 de euro, pe lună. Banii vor fi acordați vreme de un an întreg.
Buget de 60 de milioane de euro pentru implementarea ajutorului
Presa italiană notează că Guvernul a alocat un fond total de 60 de milioane de euro pentru perioada 2026–2028. Mecanismul este încă în curs de definire prin elaborarea ghidurilor și a apelurilor de proiecte („bandi”), urmând să fie stabilite criteriile concrete de acces.
Ajutorul a venit după ce autoritățile au constat că situația amintită este frecvent întâlnită în cazul părinților separați care părăsesc locuința: aceștia continuă adesea să contribuie la plata chiriei sau a creditului ipotecar pentru casa în care rămâne fostul partener, ceea ce le reduce semnificativ capacitatea financiară de a-și asigura o nouă locuință. Această categorie ajunge deseori „în afara pieței” locuințelor, neavând resurse suficiente pentru a închiria sau cumpăra un alt spațiu.
Sprijinul ar urma să ajute și relația dintre părintele divorțat și copil
Un alt punct esențial este că există și o dimensiune socială a măsurii. Sprijinul financiar ar putea facilita menținerea relației dintre părintele separat și copii, oferindu-i posibilitatea de a avea un spațiu locativ adecvat pentru a-i primi, inclusiv pe durata weekendurilor.
Aproximativ 15.000 de beneficiari ar urma să primească banii de chirie în perioada 2026–2028. Nu contează dacă sunt femei sau bărbați, tineri sau bătrâni.
CITEȘTE ȘI: Ilie Bolojan, acuzații grave la adresa Hidroelectrica. Angajații primeau bonusuri de 180.000 de euro
















