Purtătoarea de cuvânt a Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), Nabila Massrali, a transmis în cursul conferinţei de presă zilnice la Comisia Europeană, că în declaraţiile liderului rus Vladimir Putin 'ceea ce pare eronat este corect, iar ceea ce afirmă că este corect este eronat; adevărul este fals, iar falsul este adevăr'.
Nabila Massrali a răspuns astfel atunci când a fost întrebată despre discursul lui Putin de joi, la clubul de dezbateri Valdai, în care a afirmat că lumea se confruntă cu 'cel mai periculos şi mai imprevizibil' deceniu de la al Doilea Război Mondial. În intervenţia sa, care a durat mai bine de jumătate de oră şi a continuat cu o sesiune de întrebări (ce s-a prelungit până la trei ore), liderul rus nu a făcut economie de cuvinte pentru a critica Occidentul şi lumea unipolară, care ar fi luat sfârşit, în opinia sa.
'Cine seamănă vânt, culege furtună', a avertizat el, în comentarii care urmează unor ameninţări nucleare repetate în legătură cu conflictul din Ucraina.
Purtătoarea de cuvânt a SEAE a trecut în revistă 'fapte' precum: 'Rusia duce un război de agresiune ilegal şi neprovocat împotriva Ucrainei'; 'forţele armate ale Rusiei se află în spatele atrocităţilor grave şi crimelor de război împotriva populaţiei civile din Ucraina, a femeilor şi copiilor'; Moscova 'încalcă în mod flagrant dreptul internaţional şi Carta ONU'.
'În realitate, acţiunile Rusiei ameninţă pacea şi securitatea, nu numai în Europa', a afirmat ea, subliniind că 'acţiunile agresive ale Rusiei vor avea consecinţe grave în lume, la nivel global'.
În ceea ce priveşte acuzaţiile Moscovei că Ucraina ar crea o aşa-zisă 'bombă murdară', ea a spus că 'de fapt, Rusia are un istoric al declaraţiilor nefondate pentru a-şi masca propriile acţiuni'. Ca exemplu în acest sens, Nabila Massrali a evocat 'afirmaţiile false' ale Rusiei de la începutul acestui an, conform cărora Kievul ar dezvolta arme biologice, 'într-o încercare de a-şi justifica invadarea ilegală' a vecinului său, scrie dcnews.ro
Comisia Europeană, avertisment în legătură cu Vladimir Putin: În declarațiile liderului rus, ceea ce pare eronat este corect, iar ceea ce afirmă că este corect este eronat
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

09:00Social
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

05 noiEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

11:00Social
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

05 noiEconomie
Lidl Black Deals. Ofertele de Black Friday cu care retailerul german vrea să atragă clienții români în magazinele din întreaga țară, până pe 8 noiembrie 2026

05 noiSocial
De când trebuie să-ți pui neapărat anvelope de iarnă. Ce amendă riști dacă nu le-ai montat

05 noiSocial
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

08:00Social
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor

14:00Social
Somație publică pentru postul B1, după jignirile aduse lui George Simion. Ce sancțiune a decis CNA pentru postul TV

10:00Economie
Relația României cu CE atârnă de un fir de ață. Șeful MIPE avertizează cu privire la situația delicată
Articole Similare

29 minute în urmăExterne
Maia Sandu reia discuția Marii Uniri. România și Republica Moldova, un întreg despărțit de o graniță

circa 1 oră în urmăExterne
Donald Trump, noi dezvăluiri despre marea pace dintre Rusia și Ucraina. Președintele SUA susține că un acord este aproape

07:00Externe
Când ar urma să poată românii să plece în SUA și fără viză. Promisiuni în acest sens se fac de ani buni

05 noiExterne
Situație extrem de tensionată în Franța. Sute de mii de francezi sunt așteptați la proteste, țara este în grevă generală

05 noiExterne



