România este pe punctul de a rata sute de milioane de euro. Este vorba despre un proiect care are întârzieri uriașe și care este pus sub semnul întrebării de comisarul european Corina Crețu.
Proiectul face referire la construcția spitalelor regionale din programul de guvernare. Corina Creţu s-a declarat „foarte îngrijorată de evoluţia proiectelor privind spitalele regionale care au fost aprobate în luna iulie 2015”.
„Din păcate, construcţia celor trei spitale regionale este unul dintre proiectele care înregistrează mari întârzieri. Având în vedere că, aşa cum arată lucrurile în prezent, este puţin probabil ca lucrările să înceapă în 2019, autorităţile naţionale trebuie să accelereze demersurile pentru finalizarea studiilor de fezabilitate şi începerea implementării cât mai curând posibil. Un proiect de o asemenea anvergură pentru România necesită toată atenţia celor implicaţi”, a spus comisarul european, citat de Agerpres.
Este vorba despre o declaraţie care vine după întâlnirea pe care a avut-o la Bruxelles cu premierul Viorica Dăncilă.
Actuala guvernare vorbeşte doar de trei spitale regionale, deşi în programul de guvernare sunt promise opt, care ar trebui să fie gata în 2023.
Întârzierile sunt legate de terenurile pe care ar trebui ridicate aceste spitale. Dacă proiectul nu va fi finalizat la timp, România riscă să piardă finanţarea în valoarea de 830 de milioane de euro de la Uniunea Europeană.
Vezi și Surpriză uriașă pentru conducătorii auto: Ce se va întâmpla cu faimoasele radare instalate pe drumurile publice
Se modifică ajutoarele sociale: Ce vrea Guvernul să ofere în schimbul banilor
Noi beneficii pentru clienții ING! De ce vor avea parte, începând cu luna aprilie
Corina Crețu trage un semnal de alarmă: România este pe punctul de a pierde sute de milioane de euro
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

04 noiSocial
Cele 30.000 de locuri de muncă unde este nevoie de candidați. Avem șomeri mulți, dar și joburi unde angajatorii se roagă de recrutori

04 noiSocial
Speranță de la stat pentru sărmanii cu boli rare. Alexandru Rogobete anunță discuții cu CNAS pentru a le deconta tratamentele

04 noiSocial
Ciprian Ciucu a explicat de ce au început, simultan, atât de multe lucrări în București

04 noiSocial



