Cozmin Gusa

sursa foto:  g4media.ro

Cozmin Gușă prevestește un cutremur în Armata Română! ‘Scandalul coloneilor. De ce sute de personalități au fost avansate și apoi degradate în grup?’

Cozmin Gușă, membru PSD și analist politic, aruncă o bombă uriașă în spațiul public. Acesta anunță o dezvăluire fără precedent a jurnaliștilor din România.

Urmează „Scandalul Coloneilor”, spune Cozmin Gușă, vorbind despre cum sute de personalități au fost avansate, iar apoi degradate în grup.

Printre respectivii se numără și el. Ajuns la gradul de colonel în rezervă în Armata Română, Gușă spune că nu a fost niciodată înștiințat de avansare și nici de degradare.

SCANDALUL COLONEILOR.
DE CE SUTE DE PERSONALITĂȚI AU FOST AVANSATE ȘI APOI DEGRADATE ÎN GRUP?!
Ieri m-a sunat un jurnalist să mă chestioneze despre avansarea mea la gradul de colonel în rezervă în cadrul MAPN, efectuată în 2011, invalidată apoi cu ocazia degradării tuturor, cu ocazia scandalului public al avansării false a Laurei Codruța Kovesi, jurnalistul trimițându-mi partea de tabel care mă vizează. N-am avut ce să-i răspund în mod documentat, i-am zis doar că nici n-am avut vreodată avantaje materiale de vreun fel, și nici n-am fost înștiințat oficial niciodată nici de avansare și nici de degradare.
Care-i povestea? După 2009 au fost avansate în grad cca 2500 de persoane, iar presa vremii a scris că mulți dintre ei nici n-au făcut armata, alții au făcut-o dar n-aveau dreptul la avansare pentru că erau subofițeri, dar și că există câteva sute de persoane (!) pe liste care au primit ca urmare a avansării avantaje materiale consistente. În mod clar este un mega scandal care a pătat obrazul Armatei Române, potlogărie sub care în mod clar stă ascunsă și o procedură de recrutare grobiană.
Pentru cei mai tineri, spun aici că înainte de 1989, cei care eram admiși în facultăți, eram recrutați în armată, asimilată în cazurile noastre unei școli de ofițeri MAPN cu durata de 9 luni, efectuată înaintea studiilor universitare. După armată, căpătam gradul de ofițeri în rezervă (sublocotenenți), urmând apoi să fie avansat fiecare în decursul vieții profesionale corespunzător activităților de completare a instrucției militare, de studii suplimentare, respectiv ale unor activități asimilabile pregătirii pentru „apărarea patriei”. Asta era situația planului oficial, dar este evident că procedura a fost folosită după 1989 mai mult pentru câștigarea bunăvoinței unor personalități publice, ba chiar ca motivație oficializată pentru remunerarea altora. În ce mă privește, am privit mereu ca pe o distincție personală calitatea mea de ofițer în rezervă al Armatei Române, și pe măsura derulării ciclului meu de pregătire complementară și activități profesionale, am primit cu onoare avansările în grad, de la poziția de locotenent (de infanterie) în rezervă, grad de ofițer pe care l-am dobândit toți cei ce efectuam stagiul militar înainte de 1989 și aveam studii superioare.
Din discuția cu jurnalistul, ce se pregătește să publice lunga listă a avansărilor (infamantă pentru mulți dintre cei avansați în mod nemeritat!), am priceput că scandalul va fi uriaș, dar și că e un demers necesar, chiar pentru „spălarea” obrazului MAPN. Drept urmare, chiar azi voi face un cerere oficială de lămurire a situației în ceea ce mă privește, tocmai pentru că eu consider samavolnică degradarea mea la pachet cu cei de tipul Laura Codruța Kovesi, și voi aștepta răspunsul oficial din partea instituției conduse azi de către viitorul parlamentar PNL, Nicolae Ciucă. Mai zic aici că în ultimii ani am avut demersuri informale la nivelul a doi foști Miniștri ai Apărării să-mi lămurească situația, dar m-au „lăsat cu ochii-n soare”, după cum era de așteptat, având în vedere magnitudinea scandalului ce implică sute de persoane publice din România.
În mod clar va fi testul „hârtiei de turnesol” pentru conducerea actuală a MAPN, să vedem cum va fi trecut!
(în lista pe care o anexez, eu apar la poziția 111, cu numele scris parțial greșit 😉, dar și cu gradul anterior de locotenent, în condițiile în care eram deja maior în rezervă cu mulți ani înaintea avansării pe hârtie din 2011)”, spune Gușă.

Vezi și

Pun stop traseismului? Un politician ajuns la al 6-lea partid, pe listele lui Ludovic Orban

Scandal de proporții! Guvernul, propuneri controversate la Romgaz: Un controlor de trafic, un specialist în asfaltare și un angajat de la AEP

EXCLUSIV Firma mamei secretarului Violetei Alexandru solicită bani de la Guvern!

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare