Procurorii au descoperit 'demersurile' pe care anumiți grei le fac, atunci când vine vorba de a pune pe cineva în funcție.
Valeriu Zgonea, fostul președinte al Camerei Deputaților, este un 'exemplu' în acest sens, fiind acuzat că ar fi primit foloase necuvenite pentru a interveni la factori de decizie pentru angajarea fiicei denunţătorului, potrivit b1.
Procesul lui Zgonea, a ajuns, săptămâna trecută, la final, iar procurorii au cerut pedeapsa maximă pentru politicianul acuzat de corupție și trafic de influenta. Este vorba despre un dosar în care au fost audiați ca martori foștii lideri PSD, Liviu Dragnea și Victor Ponta.
Dosarul a fost trimis în instanţă de procurorii anticorupție Ploieşti în ianuarie 2018, iar pe parcurs au fost audiaţi mai mulţi martori, printre care Liviu Dragnea şi Victor Ponta.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada iulie 2012 - aprilie 2013, când îndeplinea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi era vicepreşedinte al PSD, Zgonea a acceptat promisiunea făcută de Dumitru Dobrică, consilier judeţean în Buzău, privind primirea de foloase necuvenite, în schimbul numirii fiicei acestuia într-o importantă funcţie publică.
Apoi, mai arata arată procurorii, Zgonea a primit de la Dobrică foloase necuvenite în sumă de peste 60 de mii de lei, contravaloarea unor servicii de turism şi cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna.
Conform DNA, pe 22 aprilie 2013, "ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu, persoana respectivă a fost numită în funcția de președinte al Centrului Național de Management din cadrul Ministerului pentru Societatea Informațională, deși nu avea pregătire de specialitate în domeniu".
Vezi și:
Marcel Vela, somat de urgență: Cu ei să înceapă reorganizarea! Să le desființeze!
Veteranul de război Emil Vețeleanu (101 ani), despre 23 august 1944: Influența rusească a dus la arestarea Mareșalului Antonescu
Noua lege intră în vigoare mâine! Sunt vizați toți românii! Poliția avertizează: ‘Da, ai citit bine!’
Cum se fac angajările la Ministere? 'Demersurile' politicienilor dezvăluite
Trending

13:00Entertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

08:00Economie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

13:30Politica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

10:30Economie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

11:30Social
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

16:00Politica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

16:30Social
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

07:30Economie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

10:00Economie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice

17:30Economie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark
Articole Similare

15:17Actual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

14:02Economie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

12:46Actual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



