sursa foto:  agerpres.ro

Dacian Cioloș: ‘Trebuie asumată situația ca atare și reformat sistemul fără milă’

Copreşedintele USR-PLUS Dacian Cioloş, a transmis, vineri, pe pagina sa de Facebook, condoleanţe familiilor pacienţilor care şi-au pierdut viaţa în incendiul de la Matei Balş. El precizează că sistemul a fost distrus sistematic în România, iar până când nu va exista asumare politică vom continua să plătim în vieţi omeneşti. 

”Condoleanțe familiilor care au pierdut pe cineva drag la Spitalul Matei Balș.
Scriu aceste cuvinte cu sufletul împovărat de această dramă și știu că e posibil să nu fie ultima oară când va trebui să trecem prin așa ceva. Sistemul a fost distrus sistematic în România și rezultatul nu poate fi altul până când nu vom înțelege că dacă nu există asumare politică vom continua să plătim în vieți omenești. Scenariile tragediilor prin care pot trece cetățenii nevinovați sunt nesfârșite. Atât de gravă este situația. Nici nu vreau să mă gândesc la posibilitatea unui cutemur sau a unor alte dezastre naturale. Până acolo, avem defecțiuni care nu ar fi trebuit să apară și iată că ele lasă în urmă familii distruse.
Sunt convins că urmează anchete și se vor găsi vinovații, dar știm împreună că acest fapt nu va repara în niciun fel pierderea familiilor îndoliate. E nevoie de mai mult. Trebuie asumată situația ca atare și reformat sistemul fără milă. Orice ezitare sau îndoială se va plăti în viitorul apropiat. Un proverb chinezesc spune că: „Cel mai bun moment pentru a planta un copac a fost acum 20 de ani. Al doilea cel mai bun moment este acum”. Prefer ca cei de peste 20 de ani să nu știe că am muncit noi acum ca ei să nu se afle în pericol, decât să-și plângă apropiații pentru că ne-am împiedicat noi acum în sensibilitățile politice ale unuia sau ale altuia”, a scris Dacian Cioloș pe Facebook

Citește și:

După incendiul de la Matei Balș, Gheorghe Piperea a răbufnit: Nemernicii de la butoane au lăsat să se repete nenorocirea de la Piatra Neamț

USR-PLUS face implozie: ‘Să-ți fie rușine, Claudiu Năsui. Și?’/ Adversarul lui Clotilde Armand, scos din joc pentru un angajament cu Securitatea!

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, s-a sucit! Ce declara când era în Opoziție: Fac parte dintr-un partid care se delimitează ferm de colaboratori ai fostului regim

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare