Premierul a declarat, joi, că vor aproba mai multe măsuri pentru ca toţi pacienţii să aibă acces la medicamente şi servicii performante. Viorica Dăncilă a mai declarat ca pacienţii cu afecţiuni grave care nu pot fi tratate în sistemul public să beneficieze de decontarea tratamentelor în străinătate.
”Vom aproba în şedinţa de astăzi mai multe măsuri pentru creşterea accesului pacienţilor la medicamente şi servicii medicale performante. Astfel, vom completa legislaţia pentru a permite pacienţilor cu afecţiuni grave care nu pot fi tratate în sistemul public, să beneficieze de decontarea tratamentelor efectuate în străinătate sau asigurate de furnizori privaţi de servicii medicale din România”, a declarat, joi, înainte de începerea şedinţei de Guvern, premierul Viorica Dăncilă.
Şeful Executivului a afirmat că Guvernul va implementa un nou subprogram pentru persoanele cu autism.
”De asemenea, facem modificările legislative necesare pentru introducerea, dezvoltarea şi implementarea unui nou subprogram adresat persoanelor cu tulburări din spectrul autist conform protocolului încheiat cu asociaţiile de profil. Această măsură va permite un acces mai bun la servicii integrate de sănătate pentru persoanele diagnosticate cu astfel de tulburări. Totodată, prelungim termenul de exceptare temporară a obligaţiei de plată a taxei pentru medicamentele derivate din sânge uman sau plasmă umană. Este o măsură necesară pentru a asigura prezenţa necesară pe piaţă a unor medicamente care nu au altă alternativă terapeutică, medicamente atât de necesare în cazul unor afecţiuni grave”, a adăugat Dăncilă, informează mediafax.ro
Vezi și
EXCLUSIV Șoc total: ‘Gheorghe Dincă figura în baza DIICOT ca unul dintre capii unei rețele de proxenetism’
Mega-lovitură! Se dau amenzi mai mari pentru această faptă
EXCLUSIV Răsturnare de situație în privința telefonului de pe care a sunat Alexandra! Dincă nu suna de pe el, dar folosea Internetul
Dăncilă a făcut anunțul! De ce vor beneficia mii de pacienți
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 15:30Economie
Black Friday la Carrefour. Reduceri de până la 50% și o mulțime de produse la 1+1

31-10-2026 15:00Economie
Guvernul Niculescu crește salariile pentru 10 companii locale de utilități publice. Se vor face și angajări la firmele vizate

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia
Articole Similare

circa 1 oră în urmăEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

circa 2 ore în urmăEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

12:00Economie
Datoria publică a României, destul de modestă. Suntem la coada clasamentului, SUA este pe primul loc

11:00Economie



