Procurorul general Augustin Lazăr şi-a încheiat cu lacrimi în ochi și vocea tremurândă declaraţia de presă de miercuri seară, după ce ministrul Justiției a anunțat că cere revocarea lui din funcție.
Augustin Lazăr a fost vizibil emoționat pe toată durata discursului său, iar la sfârșit și-a cerut scuze pentru starea emoțională, spunând că se simte într-un moment special al carierei, dar și al României.
"Vă rog să-mi scuzaţi starea emoţională, dar nu mi-e indiferent la ceea ce vă spun eu în acest moment şi mă simt într-un moment special nu numai al carierei mele, ci într-un moment special al României. Iar făclia despre care cineva a susţinut în deşert că nu este tocmai aşa cum trebuie o să aibă surpriza să o vadă circulând de la vechea generaţie la noua generaţie şi vom avea mereu magistraţi independenţi ca stare de spirit, nu trebuie să fie tot aceiaşi, că mandatele uzează, dar vor transmite făclia demnităţii şi independeţei magistraturii spre generaţiile următoare. Şi aşa să ne ajute Dumnezeu, precum am jurat noi când am intrat în magistratură", a spus procurorul general Augustin Lazăr, cu lacrimi în ochi, citat de observator.ro.
Citește și:
De necrezut! Ce făcea, de fapt, Alina Bica în Costa Rica – Cu ce se ocupă firma sa
Lovitură grea pentru Ion Țiriac! ‘Țeapă’ de milioane de euro
Declarația lui Augustin Lazăr a avut o întorsătură neașteptată! Ce a avut de spus acesta
Autor: Andreea Corina Chiriac, redactor
Publicat: 25-10-2018 08:46
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



