7540949 mediafax foto andreea alexandru

sursa foto:  zf.ro

Descoperiri șocante! Guvernul Orban controlează la sânge

Ministerul Dezvoltării a sistat plata facturilor pentru unele proiecte făcute de diferite primării din țară în Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), din cauza neregulilor constatate de inspectori.a declarat ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan.

Ministrul Dezvoltării a sesizat DNA din cauza neregulilor constatate de inspectori.

”Sunt uimit, unele cereri de decontare sunt grosolane, au trimis facturi pentru lucrări sau produse care nu există”, a spus Ștefan.

Sesizările au venit în urma controalelor făcute de echipe mixte de la Corpul de control al ministrului și Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC).

Ministrul Dezvoltării a mai spus că va declanșa un control intern la Inspectoratul de Stat în Construcții pentru a vedea de ce inspectorii ISC au avizat deconturile pentru lucrări fictive prin PNDL.

Ministrul Ștefan a relatat  câteva exemple de fraude trimise pentru decontare la Minister:

– În județul Neamț, în două comune au existat proiecte de modernizare a drumurilor locale, comunale și sătești, în valoare de 8,4 milioane de lei și, respectiv, 5 milioane de lei, executate de aceeași firmă. Autoritățile locale au trimis pentru decontare facturi pentru lucrări care pur și simplu nu erau executate pe teren (acostamente și rigole), deși în facturi apăreau ca fiind realizate. Primarul a avizat cererile de decont.

– Într-o comună din județul Giurgiu, un proiect pentru asfaltare de peste 4 milioane de lei. Conform contractului, ar fi trebuit să avem un strat de 47 cm de nisip, strat de uzură și asfalt. Inspectorii au găsit dimensiunea stratului la mai puțin de jumătate.

”Ce s-a întâmplat cu restul de materiale?”, se întreabă ministrul Dezvoltării.

În județul Gorj, la un proiect de realizare a sistemului de canalizare și apă menajeră. La data verificării, Corpul de control a constatat lipsa pompelor și a conductelor care fuseseră trimise pentru decontare la Ministerul Dezvoltării.

”În total am oprit de la plată facturi de circa 500 de milioane de lei, inclusiv pentru proiecte de grădinițe și școli, aducțiuni cu apă, proiecte de infrastructură, din cauza neregulilor constatate de inspectori. Toate acestea au fost trimise pentru verificare procurorilor”, a spus ministrul Ștefan, adăugând că inclusiv rapoartele din anii trecuți ale Curții de Conturi indicau lucrări neconforme, dar miniștrii de la acel moment nu au cerut verificări, a informat g4media.

Vezi și:

Violeta Alexandru a mai făcut o ‘execuție’! La ‘ordinul’ său, a fost pusă pe liber (document)

Apar nume grelele în dosarul de la Caracal. Șeful DGIA prins de ancheta militară

EXCLUSIV ‘Secretul’ ascuns timp de 15 ani în MAI! Lovitură pentru sute de polițiști! Trebuie să primească zeci de mii de dolari

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare