Consiliul Naţional al Elevilor arată, într-un comunicat de presă, că miercuri Curtea Constituţională a admis obiecţia de neconstituţionalitate asupra legii prin care Guvernul României şi-a asumat răspunderea pentru tentativa de a rezolva efectele grave ale Ordonanţei de urgenţă cu numărul 51/2019, care elimină transportul elevilor din sfera serviciilor publice, act normativ care a produs haos în sistemul educaţional din România şi a pus nevoile acestora în al doilea rând, după cele ale transportatorilor.
"Problema transportului elevilor va rămâne nerezolvată până când serviciile de transport vor redeveni servicii publice. În caz contrar, operatorii de transport nu vor mai avea nicio obligaţie să transporte elevi şi să ofere reduceri pentru aceştia - fenomen asupra căruia Inspecţia de Stat pentru Controlul Rutier (ISCTR) închide ochii cu bună ştiinţă. În 2018, de pildă, ISCTR a oferit amenzi pentru nerespectarea legislaţiei în vigoare pentru doar doi operatori de transport în toată ţara", afirmă reprezentanţii elevilor.
Consiliul Naţional al Elevilor îşi exprimă "profunda dezamăgire "asupra modului în care Guvernul gestionează transportul elevilor, mai ales având în vedere faptul că în vară actualii guvernanţi cereau sesiune parlamentară extraordinară pentru a abroga OUG.
"Elevii din România s-au săturat să fie priviţi drept pioni în jocul politic al decidenţilor. Solicităm imediata intervenţie a Parlamentului României pentru a respinge OUG. Menţionăm, de asemenea, că reprezentanţii elevilor din România au iniţiat demersuri pentru a crea cadrul de intervenţie a Comisiei Europene şi pentru a debloca transportul elevilor", a declarat Antonia-Laura Pup, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.
Vezi și
A apărut lista remanierii! Cine sunt miniștrii care ar putea fi executați? Out din Guvernul Orban?
Semnalul de alarmă a fost tras! Ce se întâmplă cu polițele RCA
EXCLUSIV Probele care au ajuns pe masa DGA! Informații despre greul cercetat la ordinul lui Marcel Vela, după plângerea lu Dumitru Coarnă
Destul! Elevii din România s-au săturat
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

31-10-2026 13:30Economie
Ordonanța-trenuleț, adoptată de Guvernul Niculescu. La ce schimbări trebuie să se aștepte românii

31-10-2026 11:30Politica
Luca Niculescu începe să concedieze oamenii lui Bolojan. 50 de prefecți și subprefecți pleacă acasă

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 15:30Economie
Black Friday la Carrefour. Reduceri de până la 50% și o mulțime de produse la 1+1

31-10-2026 15:00Economie
Guvernul Niculescu crește salariile pentru 10 companii locale de utilități publice. Se vor face și angajări la firmele vizate

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



