sursa foto:  antena 3

Detalii mai puțin știute ies la iveală! Cât este de bogat fostul membru al trupei Hi-Q, Mihai Sturzu

Mihai Sturzu, fostul membru al trupei Hi-Q, a făcut o mică avere de când s-a lăsat de muzică.

După ce s-a lăsat de muzică pentru a intra în politică, după care a devenit pilot de avion, acum, acesta s-a decis să revină în politică.

De altfel, artistul va candida la alegerile europarlamentare, care au loc luna viitoare. Numele lui apare pe listele partidului PRO România, condus de Victor Ponta. Recent, el și-a depus declarația de avere, iar suma este una destul de frumușică.

În vârstă de 39 de ani, Mihai Sturzu a lucrat o bună perioadă ca pilot de avion la o companie lowcost ce activează și în România. De curând, el și-a depus declarația de avere și s-a confirmat încă o dată ceea ce se știa deja: fostul membru al trupei Hi-Q este bogat. La venituri, a completat că a încasat 77.510 lei şi 3.649 de euro de la compania aeriană.

Astfel, el a câştigat, ca pilot, aproximativ 20.000 de euro, dar e posibil ca suma să fi fost primită în doar câteva luni, nu într-un an. Mihai Sturzu a mai încasat 3.651 de lei din drepturi de autor, relatează stirilekanald.ro.

 

Vezi și:

Vești proaste! Pensionarii nu vor mai putea cumula mai multe tipuri de pensii

Vești mari! Camerele video ale șoferilor ar putea fi folosite de poliție pentru amenzi

Frații Dedeman au dat lovitura! Ce vor înființa cei doi și pe cine vor avea alături

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare