ciorbea

sursa foto:  romanialibera.ro

Detalii neștiute! Ce datorii are Avocatul Poporului, Victor Ciorbea

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea are datorii de milioane de euro la bancă.

Potrivit declarației de avere a lui Victor Ciorbea, care a fost depusă în luna mai a acestui an, Avocatul Poporului are credite bancare și împrumuturi de returnat în valoare de 1,5 milioane de euro și 90.000 de dolari.

În anul 2007, Victor Ciorbea a contractat două credite, din care în prezent mai are de returnat aproximativ 530.000 de euro până în 2024. În 2008, el a mai luat două credite, din care mai are de dat înapoi, tot până în 2024, circa 635.000 de euro.

În plus, pentru „dobânda amânatâ la plată”, cum a menționat în documentul citat, Victor Ciorbea mai are de înapoiat în jur de 267.000 de euro. În 2012, a mai luat bani cu împrumut, respectiv 65.000 de euro, care trebuie returnați până la sfășitul lui 2014, și 90.000 de dolari, de dat înapoi până în 2020.

Soții Ciorbea au de returnat câte 12.000 de euro pe lună, cu toate că veniturile familiei abia depășesc 3.000 de euro lunar. Victor Ciorbea câștigă aproape 1.500 de euro pe lună din funcția publică pe care o deține, în timp ce soția sa are venituri de circa 1.700 de euro lunar, potrivit unui calcul al jurnaliștilor de la România Liberă.

Cu toate acestea, Avocatul Poporului  mai are de încasat niște bani, sub forma unor comisioane de succes, de la clienții pe care i-a reprezentat ca avocat. Conform declarației de avere, banii, câștigați în perioada 2005-2014, ar însuma circa 1,2 milioane de euro.

„Mare parte din aceste comisioane de succes le-am încasat, dar mai sunt unele pe care nu le-am încasat deoarece clienții mei nu au bani. Adică i-am reprezentat ca să poată câștiga bunuri imobiliare revendicate, le-au câștigat, dar acum trebuie să aștept ca acei clienți să vândă terenuri sau clădiri ca să mă poată plăti. După cum știți, piața imobiliară nu merge prea bine”, a explicat Victor Ciorbea.

Avocatul Poporului a marturisit că, în momentul de față, nu își poate plăti datoriile la bancă, dar că a fost păsuit, iar acum achită lunar o sumă modică.

„Nu știu exact care sunt sumele lunare de achitat, soția mea se ocupă de aceste credite, ea știe exact. Dar acum nu plătim decât o sumă simbolică lunar, avem o înțelegere cu banca pentru un an sau doi. Sigur că banca ne-ar putea executa, să ne ia casa, dar știe si banca: în perioada asta nu ar scoate prea mulți bani pe casă. Așa că avem o perioadă de grație”, a spus el, citat de Ziare.com.

Citește și:

S-a aflat totul! Cu cât crește, de fapt, salariul de la 1 ianuarie

EXCLUSIV! ANAF confirmă operațiunea ‘Marea Recuperare’! Zeci de mii de persoane, lovite în plin!

Olguța Vasilescu, anunț imens pentru milioane de români-Crește pensia cu 10% pentru cei care au lucrat între aceștia ani

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare