Preşedintele ales al Franţei, Emmanuel Macron, a reuşit să-şi finanţeze platforma politică cu care a câştigat alegerile graţie unui dispozitiv foarte eficient de colectare de fonduri provenite mai ales din donaţii oferite de manageri din sectorul financiar şi din diferite companii, relevă o investigaţie efectuată de publicaţia Libération, preluată de agenţia EFE, citată de Agerpres.
Mişcarea politică 'En Marche', creată de Macron anul trecut, a reuşit astfel să strângă circa 15 milioane de euro pentru finanţarea campaniei prezidenţiale. Investigaţia realizată de Libération, cotidian cu tendinţă de stânga, se bazează pe documentele interne ale 'En Marche' piratate prin atacul cibernetic dezvăluit chiar în ultimele ore ale campaniei electorale.
În urma analizei, respectiva publicaţie nu a constatat nimic ilegal în finanţarea campaniei. Dimpotrivă, a remarcat 'voinţa de a respecta scrupulos legislaţia privind finanţarea partidelor politice'. Libération mai notează că din conţinutul documentelor rezultă că echipa coordonată de Christian Dargnat, care a lucrat anterior pentru banca BNP Paribas, a pus accentul pe eficienţa colectării de fonduri.
Vezi și Abuz fără precedent! Metoda științifică folosită în scopul distrugerii comisarului Berbeceanu
În perioada imediat următoare creării mişcării 'En Marche', circa 30 de persoane şi familiile lor au făcut primele donaţii, de până la 7.500 de euro, suma maximă permisă prin lege. Acestea sunt persoane 'apropiate cercurilor financiare', iar pentru cooptarea lor în acest proiect s-a apelat la reţelele de relaţii, printre care şi cea formată din rândul unor absolvenţi ai HEC (Hautes Etudes Commerciales), una dintre instituţiile de învăţământ superior unde sunt pregătite elitele Franţei.
Un document intern datat cu 26 aprilie 2016 - la zece zile după lansarea platformei 'En Marche' - relevă planificarea strategiei de colectare de fonduri, cu obiectivele principale care trebuie urmărite.
Printre primii donatori importanţi, care au oferit fiecare peste 4.000 de euro, Libération a identificat 78 de nume, printre care se află şi persoane cu funcţii de conducere la banca Rothschild, unde Macron însuşi a fost angajat. Pe listă de mai regăsesc şi diverşi manageri în alte societăţi din sectorul financiar şi în companii reunite în organizaţia franceză a IMM-urilor denumită Croissance Plus.
Dar la cinci luni de la crearea mişcării 'En Marche', mai mult de două treimi din fondurile colectate de aceasta proveneau de la marii donatori, care încă din luna martie reprezentau 45% din fonduri deşi formau atunci numai 1,7% din numărul total al donatorilor.
Totuşi, conform declaraţiilor oficiale oferite de această mişcare politică transformată între timp în partidul 'La Republique en Marche', în ultimele săptămâni de campanie grupul marilor donatori reprezenta numai o treime din totalul fondurilor colectate şi peste 45.000 de persoane au făcut donaţii simbolice în valoare de mai puţin de 60 de euro.
Dezvăluire Liberation: cine s-a aflat în spatele finanțării lui Macron
Trending

24 sepEconomie
Românii care nu vor mai fi nevoiți să mai plătească impozit pe teren. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească

24 sepSocial
Zile în plus de concediu de odihnă pentru părinți. Categoriile care pot solicita beneficiul de la angajator

24 sepPolitica
Claudiu Manda, primele declarații după ce Siegfried Mureșan l-a făcut de rușine. Ce a spus soțul Liei Olguța Vasilescu

24 sepEconomie
Începe valul de concedieri la Orange România. CEO-ul a făcut anunțul despre disponibilizări

24 sepEconomie
Dispare McDonald’s din România, în forma pe care o cunoșteau consumatorii. Lanțul de restaurante fast-food va aduce preparate sănătoase, în întreaga lume

24 sepEconomie
Locul din România unde cu 15.000 de lei îți iei casă. Străinii adoră satul, unii au ales să se și mute în zonă

24 sepPolitica
Lia Olguța Vasilescu îi ia apărarea soțului, după ce propunerea de premier l-a criticat aspru. „Simț al ridicolului? Nu cred că aveți”

24 sepPolitica
România, mare putere globală. Noua ordine mondială ar urma să ne claseze într-o poziție mai bună

24 sepEconomie
Ce mai face Daniel Dines, fondatorul UiPath: „M-am apucat de peptide, de suplimente... Cred că iau vreo 60 de suplimente diferite pe zi. Și toate au fost recomandate și verificate de AI”

24 sepSocial
Metrou în Colentina, Voluntari, Bragadiru. Lista completă de stații pe care le va avea M7, Vlad Popescu Piedone a semnat pentru studiul de fezabilitate
Articole Similare

22 sepExterne
Rezultate alegeri Rusia. Duma, parlamentul de stat, a fost ales de către cetățeni

22 sepExterne
Donald Trump și-a făcut propriul post de televiziune. De la Casa Albă se difuzează Trump TV

22 sepExterne
Veneția vrea să impună o taxă de intrare de cel puțin 30 de euro de persoană

22 sepExterne
Zelenski și Trump se întâlnesc marți la New York. Atacurile Ucrainei asupra rafinăriilor rusești, discutate

22 sepExterne



