Doctorul Adrian Marinescu: ‘Știm că nu e un virus ucigaș. Putem trece peste această situație, dacă facem cu toții ceea ce trebuie’

Doctorul Adrian Marinescu a afirmat că: ”Mergem de câteva zile bune cu acest 5% la peste 1.000 de cazuri pe zi. Nu e o creștere exponențială, dar este una constantă. Eu cred că orice situație poate fi depășită, oricât de gravă ar fi.”

 

”Dacă facem ce trebuie, după 15 august, vom vedea o scăderea a numărului de infectări”, a declarat dr. Adrian Marinescu, medic infecționist la Institutul Naţional de Boli Infecţioase ,,Prof. Dr. Matei Balş”.

Chiar dacă în weekend am avut un bilanț mai mic, acest lucru nu înseamnă că România și-a revenit din criză. „Nu trebuie să ne lăsăm păcăliți de ce se întâmplă în weekend. Implicit, chiar și pentru astăzi, numărul de teste efectuat nu este mare. Sunt multe infectări noi, iar cei noi infectați intră în contact cu mulți alți până la momentul diagnosticării. Prin urmare, urmează o perioadă de câteva zile cu peste 1.000 de cazuri pe zi”, a mai precizat el.

Criza din sistemul medical

Numărul pacienților internați la secțiile de Terapie Intensivă crește pe zi ce trece, iar autoritățile avertizează că în curând nu vor mai fi locuri la ATI. Adrian Marinescu a explicat cum s-a ajuns în această situație de criză în spitale.

”În primul rând, dintre cazurile nou anunțate, există un procent de 5% de forme severe. Ei bine, mergem de câteva zile bune cu acest 5% la peste 1.000 de cazuri pe zi. Nu e o creștere exponențială, dar este una constantă. Iar în al doilea rând, există un decalaj între momentul infectării și momentul în care pacienților li se înrăutățește starea de sănătate, astfel încât ajung la ATI. Prin urmare, dacă avem o zi plină cu multe cazuri noi, la o săptămână distanță este posibil ca numărul de pacienți în ATI să crească vertiginos”, a declarat dr. Marinescu, conform Antena3.ro.

 

Nu numai sistemul sanitar din România e depășit de situație, acest lucru se întâmplă în multe țări, însă lucurile se vor îmbunătăți pas cu pas, mai spune medicul.

 

”Eu sunt o persoană optimistă, dar și realistă. Eu cred că orice situație poate fi depășită, oricât de gravă ar fi. Acum e momentul să fim realiști. E o situație complicată, în care avem de-a face cu o necunoscută. Știm că nu e un virus ucigaș, dar poate deveni fatal pentru vârstnici sau dacă suferim alte afecțiuni. În plus, rata de transmitere este foarte mare. Eu cred că putem trece peste această situație, dacă facem cu toții ceea ce trebuie”, a conchis dr. Adrian Marinescu.

Citește și:

SURSE Lovitură de teatru! Nu Ciprian al lui Napi l-a ucis pe Emi Pian! Un alt membru al clanului Rinu, suspectat!

A început destrămarea PNL?! Revoltă în partid după alianța cu USR-PLUS

SURSE Cine l-ar fi ucis pe Emi Pian – Este membru al unui clan care acționează în Colentina

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare