Vedeta din Las Fierbinți a împărtășit celor care îl urmărește pe rețelele sociale o veste tristă, anunțând trecerea în neființă a unuia dintre cei mai apropiați prieteni ai săi, Laur. Potrivit acestuia, cei doi erau extrem de apropiați, și împărțeau chiar și pasiunea pentru pescuit. Vestea a primit-o în dimineața zilei de 29 februarie prietenul din copilărie decedând la vârsta de 48 de ani. În memoria bărbatului, actorul din Las Fierbinți a postat public un mesaj emoționant.
”Când aveam vreo 17 ani și stăteam pe malul Ialomiței prin ceața dimineții de vară, ținând bățul de stuf în mână și așteptând să plece carasul cu ea sau să o pună pe lat… uitându-mă la Laur, care avea telescopice de la București și mașina 4×4 a lui Miși, nu a lui, m-am gândit că ce băiat mișto e Laur și tot atunci mi-am zis în gând „bă, când o să fiu eu mare, așa vreau să fiu, ca Laur”. De atunci și până acum, am mult întâmplări frumoase trăite pe lângă Laur care mi-a și ne-a fost sprijin în vreme de rătăcire la început de drum", a scris Bobonete pe o rețea de socializare
Vezi și: Bobonete s-a înfuriat pe Nicușor Dan și Clotilde Armand! ‘Doamna Clotilde, sunteți cel mai degeaba’/Replica lui Armand
Vedeta de la ProTV, îndurerată de dispariția bunului său prieten
Decesul unuia dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Mihai Bobonete a lăsat deja urme adânci în sufletul acestuia. Actorul îl descrie pe Laur ca pe un om care avea foarte mult bun simț, și speră ca sufletul acestuia să ajungă într-un loc mai bun sau la fel de frumos precum a fost viața lui printre prietenii de pe pământ.
„Povești frumoase și amintiri minunate pe care astăzi le vom spune unul altuia la priveghi pentru că Laur a plecat acolo, unde sper să fie mai bine sau la fel de frumos precum a fost viața lui aici printre noi. Drum bun frățică… numai tu puteai să ai atât de mult bun simț, încât să nu ne amintim an de an de despărțire, altfel cum să mori în zorii zilei de 29 februarie… Rodi, Jung, Cătă… fiți tari!”, este mesajul pe care Mihai Bobonete l-a publicat pe Instagram.
Citește și: EXCLUSIV Detaliu neștiut despre operația lui Mihai Bobonete: Suma pe care a plătit-o actorul pentru intervenția chirurgicală suferită












