Nemulțumiți de Ordonanța de Urgență privind modificarea Codului Fiscal, polițiștii amenință. Liderul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) din România, Dumitru Coarnă, a ieșit la atac.
Oamenii legii amenință cu ample manifestări stradale, potrivit Antena3. Poliţiştii se plâng că, prin aceste schimbări, ar primi în plus la salariu doar 3%, sume care vor fi anulate practic pe parcursul anului de rata inflaţiei.
„Dacă nu se corectează OUG, vom fi pe minus. Soluția este inacceptabilă. Practic, acest 3% sunt câteva procente de aducere în derizoriu. Nu acceptăm această soluție de compromis”, a spus Dumitru Coarnă, președintele Sindicatului Național al Polițistilor și Personalului Contractual (SNPPC), vineri, la Antena 3.
Vezi și Guvernul se felicită! După Kaufland, un alt GIGANT crește salariile! Cum se numește colosul și pe ce piață activează
Un GIGANT de pe piața din România a făcut o gaură uriașă în bugetul statului: Acuzații fără precedent în Parlament
Dumitru Coarnă a ieșit la atac! Ce spune despre un eventual compromis - amenințările polițiștilor
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 15:30Economie
Black Friday la Carrefour. Reduceri de până la 50% și o mulțime de produse la 1+1

31-10-2026 15:00Economie
Guvernul Niculescu crește salariile pentru 10 companii locale de utilități publice. Se vor face și angajări la firmele vizate

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia
Articole Similare

11 minute în urmăEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

41 minute în urmăEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

circa 1 oră în urmăEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

circa 2 ore în urmăEconomie
Datoria publică a României, destul de modestă. Suntem la coada clasamentului, SUA este pe primul loc

11:00Economie



