sursa foto:  stirimondene.fanatik.ro

EXCLUSIV Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL: ‘Nu luăm în calcul ieșirea de la Guvernare, nu aruncăm România în criză’

În această dimineață, reporterul Bugetul.ro l-a contactat pe prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal, europarlamentarul Rareș Bogdan.

L-am întrebat pe Rareș Bogdan dacă liberalii iau în calcul ieșirea de la guvernare, în plin scandal în Coaliția PNL-PSD pe tema măsurilor fiscale.

Rareș Bogdan a precizat, pentru Bugetul.ro, că liberalii nu vor să arunce România într-o criză politică majoră, astfel că nu iau în calcul o ieșire de la guvernare.

Rareș Bogdan, pentru Bugetul.ro: „Oricând negociem orice și oricât, mai puțin principii!”

Nu luăm în calcul ieșirea de la Guvernare, suntem oameni responsabili, nu aruncăm România în criză politică majoră. România trebuie guvernată. Dorim însă să fim respectați și ascultați.

Nimeni în afara Bunului Dumnezeu nu poate să ne impună nimic, nu acceptăm presiuni și condiționări. Oricând negociem orice și oricât, mai puțin principii! Suntem Partidul Național Liberal și istoria ne obligă să abordăm cu respect și responsabilitate prezentul și viitorul”, a declarat, miercuri, pentru Bugetul.ro, Rareș Bogdan.

Lui Mihai Tudose: „Îi doresc sănătate și liniște”

Totodată, Rareș Bogdan nu a dorit să răspundă atacului lansat de social-democratul Mihai Tudose.

„Nu am de ce și ce să îi răspund lui Mihai Tudose. Îi doresc sănătate și liniște”a spus, pentru Bugetul.ro, prim-vicepreședintele PNL.

Mihai Tudose: „A venit scadența!”

„Cine vinde potcoave? Unde-i calu’?

Aflăm prin vocea (autorizată?) a prim-vicepreședintelui PNL RB o mulțime de lucruri…

1 . Se simte amenințat de anunțul prim-ministrului că ne întoarcem la popor (anticipate) dacă PNL va continua să boicoteze orice reformă a statului!
De ce vă e frică?!?

2. Aflăm, de asemenea, că PSD “amenință proprietatea”…
Impozitul pe piscină e o mare amenințare…!!!!

3. De asemenea, ne spune că Ciolacu e trecător la conducerea PSD.
Probabil că da, Ciolacu nu va fi veșnic pe acest post.
Doar că, de când e Ciolacu președinte la PSD… voi la PNL sunteți la al 3-lea și vă pregătiți intens de următorul…

4. Că la ultimele alegeri populația a votat dreapta.
Ați ieșit pe locul doi. O performanță pe care nu prea o veți mai repeta.

Dar, da, din 2019 dreapta a guvernat singurică o luuungă perioadă de timp. Preț de sute de miliarde de euro. Preț de cel mai mare indice de mortalitate indirectă pe timpul Cov19. Preț de cele mai mari prețuri la energie.

Fără să amintim de închiderea piețelor în aer liber sau haosul din educație.

A venit scadența! Nu vă plac soluțiile PSD?

Aveți Dvs altele mai bune? Vă ascultăm!

Stimate aliat galben, situația e următoarea: ori faceți rost de o poziție constructivă și împreună redresăm țara… ori ne întoarcem la popor și vedem cum faceți atunci când zăngăniți potcoavele și lumea vă va întreba ce ați făcut cu calu’!”, a reacționat Mihai Tudose, marți, după ce Rareș Bogdan i-a transmis lui Marcel Ciolacu că „PNL este obligat să spună NU” propunerilor de majorare de taxe și impozite.

Eugen DINU

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare