BNP Paris Bas Bucureşti prin Cetelem oferă clienţilor interesaţi de achiziţionarea autoturismelor electrice sau hibrid un credit special.
Astfel, aceştia vor putea accesa noul produs de finanţare prin Programul de Stimulare a Înnoirii Parcului Auto RABLA şi RABLA PLUS, care a reînceput în luna septembrie 2018. Produsul le oferă clienţilor o dobândă fixă de doar 5.9%, faţă de 8,9% practicată pentru restul produselor financiare ale băncii. Perioada de creditare este cuprinsă între 6 şi 36 de luni, cu un avans minim de 30% la încheierea contractului. În primele nouă luni ale anului 2018 în România au fost vândute 2.922 de maşini electrice, hibrid electrice şi hibrid, o valoare dublă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
„Ponderea autoturismelor ecologice în totalul vânzărilor la nivel naţional în primele trei trimestre ale anului a fost de 2,6%, faţă 1,9% pentru aceeaşi perioadă a anului trecut. Asta înseamnă că interesul românilor pentru acest tip de autoturisme este din ce în ce mai mare. Ne dorim ca România să se alinieze celorlalte ţări europene unde conceptul de electromobilitate este adoptat la scară largă, de aceea ne bucurăm să încurajăm acest trend prin lansarea de produse financiare dedicate unor astfel de achiziţii”, a declarat Bruno Leroux, CEO BNP Paribas Personal Finance SA Sucursala Bucureşti.
Schimbare radicală! Ce se întâmplă cu vârsta de pensionare – Milioane de oameni, vizați!
Facilitate pentru românii care vor maşină electrică
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



