La invitația Excelenţei Sale Raja Jhinaoui Ben Ali, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Tunisiene în România, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), dr. ing. Costică T. Mustață, a participat, la sediul Ambasadei, la o cină de lucru.
Întrevederea, la care au participat, de asemenea, Aurelian Gogulescu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova, şi Cristian Ilie, director general adjunct al Direcției Generale Investiții Străine (InvestRomânia) din Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, a vizat pregătirea organizării unui forum economic româno-tunisian dedicat la două dintre sectoarele: energie, turism şi agricultură, urmând ca precizarea acestora precum și detaliile tehnice să fie stabilite de către echipele de specialiști ale instituţiilor menţionate, după consultarea mediului de afaceri.
Evenimentul se adresează atât oamenilor de afaceri ce activează în domeniile amintite, cât şi reprezentanților camerelor de comerț, ai altor organizații de afaceri şi ai administrației publice centrale și locale din cele două ţări. Scopul organizării acestui forum este de a oferi participanţilor din România şi Tunisia informații actualizate și verificate privind domeniile menţionate (cadru legal, potenţial de dezvoltare, oportunităţi de cooperare etc.) şi de a asigura antreprenorilor o platformă eficientă pentru discuţii.
Această decizie a fost luată ca urmare a succesului de care s-a bucurat, atât în România, cât şi în Tunisia, webinarul dedicat investiţiilor, organizat la începutul lunii februarie a.c. de: Ambasada Republicii Tunisiene în România, InvestRomânia și Agenția Tunisiană de Promovare a Investițiilor Străine (FIPA), în parteneriat cu Camera bucureşteană, CCI Prahova, Autoritatea Tunisiană de Investiții şi Centrul de Promovare a Exporturilor din Tunisia (CEPEX).
Schimburile comerciale româno – tunisiene, au atins, în perioada ianuarie-noiembrie 2020 (date disponible) valoarea de 200,9 milioane USD, Tunisia fiind al doilea partener comercial al României din Africa (după Maroc). Exportul s-a cifrat la 140 milioane USD, locul 3 între statele africane ca destinație a produselor românești (după Maroc și Africa de Sud), respectiv locul 44 în exportul total al țării noastre, cu o pondere de 0,22%. La import s-au înregistrat mărfuri în valoare de 60,9 milioane USD, locul 2 ca țara de origine pentru mărfurile aduse de pe continental african (după Maroc) și locul 52 în importul total al României, cu o pondere de 0,07%. Evoluția pandemiei de Covid 19 în cursul anului 2020 a influențat negativ schimburile comerciale bilaterale care s-au diminuat, comparativ cu perioada similară din 2019 cu 5,4% (exportul cu 3,1%, iar importul cu 10,3%).
Vezi și
Nici urmașii răzeșilor lui Ștefan cel Mare nu spun pas la nepotisme! Fiică de secretar de stat USR-PLUS, angajată la cabinetul unui parlamentar al Alianței
‘La vremuri noi, tot noi!’ Pensionari din Ministerul de Interne, ‘unși’ directori de Clotilde Armand și Ciprian Ciucu
PNL continuă numirile făcute pe bază de carnet de partid! Din Parlament, ajunge șef de instituție!
Forum de afaceri româno-tunisian
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



