Fostul premier al României, Adrian Năstase, și-ar putea pierde locul de veci gratuit de la stat. Este vorba despre locul de veci pe care îl primește în baza Ordinului „Steaua României”.
Mai precis, Năstase ar putea pierde procesul civil în care se luptă cu Președinția pentru retragerea Ordinului „Steaua României”. Adrian Năstase trebuie să acționeze până la 15 decembrie.
Mai mult, fostul premier poate rămâne, odată cu retragerea acestui Ordin, loc de veci gratuit și onoruri militare la înmormântare.
Procesul privind retragerea decorației pe care Ion Iliescu i-a pus-o în piept lui Adrian Năstase în 2002, iar Klaus Iohannis i-a luat-o în 2019 are loc la Curtea de Apel București.La termenul de joi, 3 noiembrie, nici Adrian Năstase, nici avocatul său nu au fost prezenți în Sala Secției a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, ci doar reprezentanta Administrației Prezidențiale, scrie Ziare.com.
După strigarea cauzei de către grefier, președintele completului de judecată, judecătoarea Maria Magdalena Țocu, a anunțat că Președinția a depus la dosar excepția perimării cauzei.
Perimarea cauzei intervine în termen de 6 luni de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. Asta înseamnă că Adrian Năstase nu s-a mai interesat de acest proces vreme de jumătate de an.
Fostul premier al României, Adrian Năstase, și-ar putea pierde locul de veci gratuit! Termen-limită să acționeze
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 05-11-2022 09:18
Trending

28 octEntertainment
Unde a fost surprins Nicolae Ciucă de paparazzi. Puțini l-ar fi recunoscut pe fostul premier și șef al PNL. FOTO

28 octPolitica
Cristian Boureanu, reacție după confiscarea a 1,4 milioane de lire sterline. Ce spune fostul deputat despre banii recuperați

28 octEntertainment
"Tu vrei sclavi!" Andreea Marin, criticată aspru după ce a îndemnat tinerii să muncească după exemplul ei: gratuit

28 octEntertainment
Insula Iubirii a ajuns în atenția CNA. Emisiunea de la Antena 1 ar putea fi mutată din grilă

28 octEntertainment
Pro TV mai "fură" o vedetă din ograda Antena 1. Actrița a semnat deja pentru un serial cu concurența

28 octEntertainment
Cine a fost Viorel Păunescu și ce legături a avut cu Nicu Ceaușescu, Gigi Becali sau Serghei Mizil. Ce s-a ales de afacerile sale de succes

28 octPolitica
Alexandru Nazare, tras la răspundere pentru datoriile lăsate de Guvernul Bolojan. A fost șeful finanțelor atunci și este în continuare

28 octSocial
Câți români avem, de fapt. Datele oficiale ale INS au fost prezentate recent

28 octSocial
Nouă lege a salarizării și recalcularea pensiilor. Doleanțele adresate ministrului Florin Manole

28 octSocial
Podul demolat acum un secol din București revine la viață. Aproape 64 de milioane de lei va costa proiectul pentru care plătește PMB
Articole Similare

4 minute în urmăEconomie
Reduceri la hotel și la zbor, dacă îți faci cumpărăturile de la Kaufland. Cum trebuie să procedeze clienții pentru a prinde beneficiul

34 minute în urmăEconomie
Modificare pregătită la Uber și Bolt. Operatorii ar putea avea doar o mașină în comodat

28 octEconomie
OLX lansează două instrumente noi. Unde sunt disponibile și ce pot face utilizatorii

28 octEconomie
Motorina se poate scumpi cu încă 0,85 lei, în doar câteva zile. Avertisment pentru șoferi și Guvern

28 octEconomie



