Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a trimis vineri o scrisoare Guvernului în care solicită transferarea şoselei de centură în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), astfel încât să modernizeze această arteră, potrivit unui comunicat al Municipalităţii, citat de Agerpres.
“Fluidizarea traficului rutier în Capitală necesită măsuri clare administrative şi investiţionale! Modernizăm transportul public în comun, derulăm proiecte de infrastructură rutieră importante, însă implicarea autorităţilor centrale este esenţială! În acest sens am trimis o scrisoare Guvernului României în care solicităm transferarea şoselei de centură în administrarea Primăriei Capitalei, astfel încât să modernizăm această arteră care are un impact negativ în prezent asupra traficului rutier!”, a spus Firea, citată în comunicat.
Ea a declarat că toate măsurile luate de Primăria Capitalei pentru fluidizarea traficului nu rezolvă complet această problemă, mai ales dacă şoseaua de centură nu este modernizată, considerând că, în prezent, aceasta reprezintă “un factor agravant al congestiei traficului rutier din Bucureşti”, afectând mobilitatea a peste trei milioane de cetăţeni ce locuiesc şi tranzitează regiunea Bucureşti-Ilfov.
“În prezent, varianta de deplasare radială de tranzit este preferată din cauza lipsei unei alternative ocolitoare, Bucureştiul fiind unul dintre puţinele oraşe care nu are o şosea de centură la parametri de cel puţin drum expres”, a mai spus Firea.
Potrivit acesteia, consecinţa a fost un trafic de coşmar, timp îndelungat pentru tranzitare, poluare masivă pentru bucureşteni, precum şi aglomerarea Bucureştiului, uneori fiind mai avantajos pentru cei aflaţi în tranzit să treacă prin oraş decât să aştepte la cozi interminabile pe centură.
“Chiar zilele acestea am trimis o scrisoare Guvernului României, în care am reiterat rugămintea de a aproba, cât mai curând posibil, transmiterea Drumului Naţional Centura Bucureşti în proprietatea şi administrarea municipiului Bucureşti, pentru finalizarea lucrărilor de modernizare, pentru că o reţea de drumuri bine întreţinută contribuie la îmbunătăţirea siguranţei rutiere, evitarea riscului de închidere a drumurilor pentru reparaţii capitale, reducerea impactului asupra mediului. Sper ca acest apel public să aibă ecou şi să putem interveni pe cât mai multe planuri pentru îmbunătăţirea traficului rutier în Capitală”, a mai declarat Firea.
Referitor la evenimentele organizate joi în Bucureşti, PMB menţionează că a efectuat toate demersurile astfel încât acestea să poată fi comunicate public în timp util. Precizarea vine după ce traficul rutier a fost restricţionat pe mai multe artere din Capitală, joi, cu ocazia organizării ceremonialului militar dedicat Zilei Pompierilor şi pentru că în spaţiul public au apărut mai multe solicitări prin care se cere Primăriei Municipiului Bucureşti să nu mai aprobe astfel de evenimente în cursul săptămânii.
“În data de 8 septembrie, Comisia pentru avizarea cererilor de organizare a adunărilor publice (…) a aprobat protocolul privind organizarea ceremonialului militar dedicat Zilei Pompierilor din România, în baza solicitării făcute de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în conformitate cu prevederile Legii 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. În baza protocolului, s-a restricţionat traficul rutier, între orele 8,00-14,00, pe Calea 13 Septembrie, segmentul cuprins între b-dul Libertăţii şi str. Izvor, sensul dinspre piaţa Francofoniei către Piaţa Arsenalului, pe b-dul Libertăţii, segmentul cuprins între Calea 13 Septembrie şi Splaiul Independenţei (ambele sensuri), pe b-dul Naţiunile Unite, între b-dul Libertăţii şi str. B.P.Haşdeu”, se arată în comunicat.
În ceea ce priveşte măsurile de fluidizare a traficului din Capitală, PMB reaminteşte că are în derulare o serie de proiecte importante, menite să contribuie la fluidizarea traficului în Bucureşti.
“Pentru că timp de peste 25 de ani, în Capitală nu s-au luat măsuri concrete de îmbunătăţire a traficului rutier, circulaţia în Bucureşti reprezintă cea mai serioasă problemă cu care ne confruntăm în prezent. Pentru a recupera tot acest timp este nevoie de mult efort, de măsuri administrative clare, coroborate cu măsuri investiţionale şi, mai ales, de colaborarea între autorităţile locale şi centrale. Primăria Capitalei a finalizat numeroase proiecte foarte importante, care stagnau de ani de zile şi care sunt menite să fluidizeze traficul. Dintre acestea amintesc Pasajul rutier de la Piaţa Sudului – proiect pe care l-am găsit complet blocat, reabilitarea sistemului rutier şi linie tramvai – bd. Liviu Rebreanu sau reabilitarea sistemului rutier şi linie tramvai – şos. Iancului şi şos. Pantelimon. De asemenea, avem în derulare alte proiecte esenţiale pentru îmbunătăţirea circulaţiei în Capitală, cum ar fi culoare dedicate liniilor de tramvai, modernizarea Pieţei Eroii Revoluţiei şi Pasaj Pietonal, străpungere Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu şi, nu în ultimul rând, Penetraţia Splaiul Independenţei – Ciurel – proiect care a intrat, după mulţi ani, în linie dreaptă”, a adăugat Firea.
Potrivit PMB, luna viitoare sosesc primele autobuze ultramoderne în Capitală.
Firea a explicat că toate aceste proiecte de infrastructură sunt derulate în paralel cu măsuri de investiţii importante, cum ar fi achiziţia celor 400 de autobuze ultramoderne, destinate transportului public în comun.
“Reînnoim parcul STB cu 400 de autobuze noi, ultramoderne, primele autobuze vor sosi luna viitoare, am făcut demersuri importante pentru încurajarea utilizării bicicletei pe scară largă, ca mijloc de transport alternativ, şi continuăm dezvoltarea proiectelor de infrastructură rutieră şi în perioada următoare, astfel încât Bucureştiul să poată deveni cât mai curând o capitală europeană cât mai modernă şi accesibilă”, a afirmat edilul.
Citește și:
Ieșire explozivă a lui Rareș Bogdan! Reacție distrugătoare la adresa Guvernului, după un articol publicat de Bugetul.ro
EXCLUSIV! Caz halucinant! Creștere uluitoare a celei mai mari pensii din România – Ministerul Olguței Vasilescu reacționează
Răsturnare de situație! Declarație-surpriză a lui Eugen Teodorovici
Gabriela Firea i-a trimis o scrisoare Vioricăi Dăncilă. Ce solicită Primarul Capitalei
Trending

19 sepActual
Escrocheria care pare a fi de la ASF și Poliție. O femeie aproape a pierdut 100.000 de lei, cum acționează infractorii

12:30Sport
Mitică Dragomir strâmbă din nas când intră pensia. Fostul șef FRF primește o sumă mult mai mică decât alți seniori care au avut locuri de muncă banale

14:30Social
Când se dă drumul la căldură în București și în marile orașe, pentru cei care stau la bloc. Regula pe care o aplică firmele responsabile de oferirea serviciului

circa 2 ore în urmăEntertainment
Romina Gingașu l-a șters pe Piero Ferrari de pe profilul ei online. „Eu însămi scriu povestea vieții mele”

18:30Social
Gata, încep ninsorile în România. Unde vor apărea primii fulgi, din data de 21 septembrie 2026

12:00Social
Nu se mai trece la ora de iarnă? Situația pentru România, după ce tot mai multe țări s-au săturat să dea ceasurile înainte și înapoi

19 sepEconomie
Mai bine de 1.000 de companii de stat pot dispărea. Există și varianta restructurării, care ar duce la valuri de concedieri

19 sepEconomie
Noua rovinietă electronică are deja probleme. Ce trebuie să știe șoferii care vor să achite online taxa de drum

11:30Social
Amenda de 1.000 de lei pe care o pot lua șoferii pentru frâna de mână. Este în Codul Rutier 2026, dar puțini știu regula

06:30Horoscop
Horoscop financiar 20 septembrie: Zodiile cu noroc la bani
Articole Similare

25 minute în urmăSocial
Banii pe care îi poți cere după divorț de la soț, chiar dacă nu ai copii. Ce este pensia de întreținere, reglementată prin Codul Civil

circa 1 oră în urmăSocial
Custodie exclusivă în România. Cine o poate primi, motivele care pot fi invocate și dacă mai primești pensie alimentară

18:30Social
Gata, încep ninsorile în România. Unde vor apărea primii fulgi, din data de 21 septembrie 2026

15:30Social
Cât a ajuns să coste YouTube Premium, după ultimul val de scumpiri. Care este cea mai avantajoasă variantă de abonament

14:30Social



