sursa foto:  Facebook

Guvernul dă undă verde pentru interzicerea cumulului pensie-salariu! Cine va putea să cumuleze în continuare pensia cu salariul

Guvernul Cîțu a adoptat astăzi proiectul de lege privind interzicerea cumulului pensie-salariu la stat. Același proiect prevede și creșterea opțională a vârstei de pensionare la 70 de ani.

Proiectul de lege urmează să fie trimis în Parlament, pentru a fi adoptat în procedură de urgență. Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să fie promulgat de președintele Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial.

Vor exista și excepții de la regula privind interzicerea cumulului pensie-salariu la stat.

Vezi și EXCLUSIV Legea privind interzicerea cumulului pensie-salariu este făcută cu dedicație! Oamenii Sistemului își vor păstra și pensia, și salariul, dacă sunt aleși în funcții publice!

Cui nu i se interzice cumulul pensie-salariu

a) persoanelor alese în funcții de autoritate sau demnitate publică sau celor pentru care durata mandatului este prevăzută de Constituție;

b) persoanelor care beneficiază de drepturi de autor în condițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

c) personalului didactic de predare pensionat încadrat în regim de plata cu ora în condițiile Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

d) pensionarilor încadrați în gradul III de invaliditate;

e) membrilor Academiei Române;

f) asistenților personali și asistenților personali profesioniști prevăzuți de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

g) asistenților maternali prevăzuți de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

h) îngrijitorilor la domiciliu pentru persoana vârstnică prevăzuți de Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Ce spune proiectul de LEGE aprobat azi:

Art. 1 (1) Persoanele care își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act de numire în funcție, după caz, și care îndeplinesc condițiile de pensionare pot continua activitatea, la cerere, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

(2) Cererea privind continuarea activității în condițiile alin.(1) se depune la unitatea angajatoare, cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de împlinirea vârstei legale de pensionare.

(3) Persoanele care continuă activitatea în condițiile alin. (1) pot solicita înscrierea la pensie şi anterior împlinirii vârstei de 70 de ani. Cererea de încetare a activității în vederea pensionării se depune la unitatea angajatoare cu 60 de zile calendaristice înainte de data de la care persoana solicită pensionarea.

Art.2 – (1) Persoanele care își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act de numire în funcție în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială care își exercită opțiunea prevăzută la art. 1 își continuă activitatea în baza aceluiași contract
individual de muncă, raport de serviciu sau act de numire în funcție, după caz. Prevederile art. 1 alin.(2) și (3) se aplică în mod corespunzător.

(2) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (2) și alin.(3), personalul didactic prevăzut de Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, își manifestă opțiunea de continuare a activității, respectiv de pensionare, după caz, cu cel puțin 30 de zile înainte de data încheierii anului școlar.

Art. 3 – (1) Persoanele care își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act de numire în funcție în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială și care au și calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii/sistemului pensiilor militare de stat/ beneficiari ai pensiilor de serviciu au obligația ca, în termen de 30 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei legi, să își exprime în scris opțiunea pentru continuarea activității în baza aceluiași contract de muncă, raport de serviciu sau act de numire, după caz, până la împlinirea vârstei de 70 de ani sau pentru încetarea contractului individual de muncă, raportului de serviciu sau a actului de numire în funcție, după caz.

(2) În situația în care persoanele prevăzute la alin. (1) își exercită opțiunea pentru continuarea activității, se suspendă plata pensiei începând cu data de întâi a lunii următoare exprimării opțiunii.

(3) Persoanele care au calitatea de pensionari şi continuă activitatea în condițiile alin. (1) pot opta, la cerere, pentru reluarea plății pensiei şi încetarea raporturilor de muncă sau a raporturilor de serviciu, după caz, oricând, până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Cererea de încetare a activității se depune la unitatea angajatoare cu 60 de zile calendaristice înainte de data reluării plății drepturilor de pensie cuvenite.

Art. 4 – Continuarea activității în condițiile art. 2 și art. 3 din prezenta lege nu este condiționată de acordul prealabil al angajatorului.

Art. 5 – (1) Persoanele care au calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii/sistemului pensiilor militare de stat/ beneficiari ai pensiilor de serviciu se pot încadra potrivit legii, pe durată determinată sau nedeterminată, după caz, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

(2) Pe durata exercitării activității în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială persoanelor încadrate în condițiile alin. (1) li se suspendă plata pensiei.

(3) Persoanele care au calitatea de pensionari și își desfășoară activitatea în condițiile alin. (2) pot exercita opțiunea, la cerere, pentru reluarea plății pensiei și încetarea raporturilor de muncă sau a raporturilor de serviciu, după caz, oricând, până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Cererea de încetare a activității se depune la unitatea angajatoare. După emiterea deciziei de încetare a contractului, persoana este îndreptățită să solicite, cu 60 de zile calendaristice înainte de data pensionării, reluarea plății pensiei.

Art. 6 Prevederile art. 3 alin.(2), ale art. 5 alin.(2) și cele ale art.8 din prezenta lege nu se aplică:

a) persoanelor alese în funcții de autoritate sau demnitate publică sau celor pentru care durata mandatului este prevăzută de Constituție;
b) persoanelor care beneficiază de drepturi de autor în condițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

c) personalului didactic de predare pensionat încadrat în regim de plata cu ora în condițiile Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

d) pensionarilor încadrați în gradul III de invaliditate;

e) membrilor Academiei Române;

f) asistenților personali și asistenților personali profesioniști prevăzuți de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

g) asistenților maternali prevăzuți de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

h) îngrijitorilor la domiciliu pentru persoana vârstnică prevăzuți de Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 7 – Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie, ca urmare a neîndeplinirii obligației prevăzute la art. 3 alin. (1) din prezenta lege se recuperează de la pensionari, cu respectarea termenului general de prescripție.

Art. 8 – Neîndeplinirea obligației prevăzute la art. 3 constituie cauză de încetare de drept a contractului individual de muncă, a raportului de serviciu sau a actului de numire, după caz.

Art. 9 – (1) Angajatorul are obligația informării persoanelor care desfășoară activități în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a actului de numire în funcție, după caz, cu privire la aspectele reglementate de art. 2 și 3.

(2) Angajatorul are obligația de a lua măsurile necesare constatării cazurilor prevăzute la art. 8 și de a dispune încetarea raporturilor de muncă sau a efectelor actului de numire în funcția publică, după caz, în condițiile și termenul prevăzute la art. 3.

(3) În cazul continuării activității în condițiile art. 2, al desfășurării activității în condițiile art. 3, ori a încadrării în condițiile art. 5 din prezenta lege, angajatorul are obligația să informeze casa de pensii competentă, în termen de 30 de zile calendaristice de la exprimarea opțiunii sau de la data încadrării.

(4) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de 100.000 lei nerespectarea de către angajator a prevederilor alin. (2).

(5) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de 10.000 lei nerespectarea de către angajator a prevederilor alin. (3).

(6) Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii prevăzute la alin. (4) și (5) se realizează de către persoanele împuternicite din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă.

(7) Contravențiilor prevăzute la alin. (4) și (5) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 10 – Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1.La articolul, 56 alineatul (4) va avea următorul cuprins:

”(4) Pe baza unei cereri formulate cu 30 de zile înainte de data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, salariatul poate continua activitatea până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Pentru salariații din cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și din cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, continuarea activității se realizează în baza aceluiași contract individual de muncă și nu este condiționată de acordul angajatorului.”

2. După alineatul (4) al articolului 56 se introduc două noi alineate, alin. (5) și alin. (6), cu următorul cuprins:

”(5) Prin derogare de la prevederile art. 56 alin. (1) lit. c), contractul individual de muncă încetează de drept la împlinirea vârstei de 70 de ani, pentru salariații care au exercitat opțiunea în scris pentru continuarea activității.
(6) Continuarea activității în condițiile prevăzute de alin. (4) și (5) se face cu respectarea prevederilor art. 27 alin. (1) și art. 28 lit. g) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”.

Art. 11 – Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010 se completează după cum urmează:

1. La articolul 114 alineatul (1), după litera j1) se introduce o nouă literă, litera j2), cu următorul cuprins:

”j2) pensionarul a exercitat opțiunea pentru rămânerea în activitate în baza aceluiași raport de muncă sau de serviciu;”

2. La articolul 118 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

”a) pensionarii pentru limită de vârstă care realizează venituri dintr-o activitate profesională, cu excepția celor obținute din exercitarea unor funcții și activități remunerate din fonduri publice, în condițiile legii;”.

Art. 12 – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 517 alin. (1) literele d) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins: ”d) la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, cu caracter excepțional, pentru femeile care ocupă funcții publice și care își exercită opțiunea în scris pentru continuarea raportului de serviciu, în termen de 30 de zile calendaristice anterior împlinirii condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, la vârsta de 65 de ani; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parțiale, pensiei anticipate, a pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare;

e) la data comunicării deciziei medicale asupra capacității de muncă în cazul invalidității de gradul I sau II”.

2. Alineatul (2) al articolului 517 se modifică si va avea următorul cuprins:

”(2) Pe baza unei cereri formulate cu 30 de zile calendaristice înainte de data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, funcționarul public poate continua activitatea în baza aceluiași raport de serviciu până la împlinirea vârstei de 70 de ani”.

3. După alineatul (2) al articolului 517 se introduce un alineat nou, alin.(21), cu următorul cuprins:

”(21) Prin derogare de la prevederile art. 517 alin. (1) lit. d), raportul de serviciu încetează de drept la împlinirea vârstei de 70 de ani, pentru funcționarii publici care au exercitat opțiunea în scris pentru continuarea activității în baza aceluiași raport de serviciu.”

4.După alineatul (3) al articolului 517 se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins:

”(4) Continuarea activității funcționarilor publici în condițiile prevăzute de alin.(2) se realizează cu respectarea prevederilor art. 465 alin.(1) lit. e) precum și ale art. 4 din prezenta lege.”

Art. 13 – Legea educației naționale nr. 1/2011, republicată, cu modificările ulterioare și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 284, alineatele (6) – (8) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(6) La cerere, personalul didactic din învățământul preuniversitar de predare poate continua activitatea, în condițiile legii, până la împlinirea vârstei de 70 de ani, cu respectarea prevederilor art. 4 din prezenta lege.

(7) Reîncadrarea în funcția de personal didactic a personalului didactic pensionat care nu a împlinit vârsta de 70 de ani, se face anual, cu menținerea drepturilor și obligațiilor care decurg din desfășurarea activității didactice avute anterior pensionării și cu acordul consiliului de administrație.

(8) Personalul didactic menținut în funcția didactică în condițiile alin. (6) sau reîncadrat în funcția de personal didactic, în condițiile alin. (7), poate fi numit prin detașare în interesul învățământului în funcții vacante de conducere sau de îndrumare și control, neocupate prin concurs, în condițiile legii.”

2. La articolul 284, după alineatul (8) se introduce un alineat nou, alin. (9), cu următorul cuprins:

”(9) La cerere, personalul didactic prevăzut la alin. (6) și (7) se poate pensiona în condițiile legii și înainte de împlinirea vârstei de 70 de ani.”

3.La articolul 289, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

”Art. 289 – (1) Personalul didactic și de cercetare se pensionează la împlinirea vârstei de 65 de ani, cu posibilitatea continuării activității, în condițiile legii, până la împlinirea vârstei de 70 de ani. La cerere, personalul didactic și de cercetare se poate pensiona în condițiile legii și înainte de împlinirea vârstei de 70 de ani.”

Art.14. – Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările ulterioare și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 391, alineatele (1) – (3) vor avea următorul cuprins:

”(1) Medicii se pensionează, la cerere, la vârsta de 67 de ani, indiferent de sex, cu posibilitatea continuării activității, în condițiile legii, până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Cererea privind continuarea activității până la împlinirea vârstei de 67 de ani, respectiv de 70 de ani se depune, de către medic, la unitatea angajatoare, cu cel puțin 30 de zile calendaristice înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.

(2) La cerere, medicii se pot pensiona în condițiile prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare. La cerere, medicii care au împlinit vârsta de pensionare se pot pensiona, în condițiile legii, și înainte de vârsta de 70 de ani.

(3) După împlinirea vârstei de 70 de ani medicii, membri titulari, membri corespondenți și membri de onoare ai Academiei de Științe Medicale, cetățeni români pot fi menținuți în activitate conform dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 264/2004 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Medicale, cu modificările și completările ulterioare. De același drept pot beneficia și medicii, membri titulari, membri corespondenți și membri de onoare ai Academiei Române, cetățeni români.”

2. La articolul 492, alineatele (1) – (2) vor avea următorul cuprins:

”Art. 492 – (1) Medicii stomatologi, indiferent de sex, se pensionează la vârsta de 65 de ani, cu posibilitatea continuării activității, la cerere, în condițiile legii, până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Dacă au exercitat opțiunea pentru continuarea activității, medicii stomatologi se pot pensiona, la cerere, în condițiile legii, și înainte de împlinirea vârstei de 70 de ani.

(2) După împlinirea vârstei de 70 de ani, medicii stomatologi, membri titulari și membri corespondenți ai Academiei de Științe Medicale pot fi menținuți în activitate conform dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 264/2004 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Medicale, cu modificările și completările ulterioare. De același drept pot beneficia și medicii stomatologi, membri titulari și membri corespondenți ai Academiei Române.”

3. La articolul 575, alineatele (1) -(2) vor avea următorul cuprins:

”Art. 575 – (1) Farmaciștii, indiferent de sex, se pensionează la vârsta de 65 de ani, cu posibilitatea continuării activității, la cerere, în condițiile legii, până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Dacă au exercitat opțiunea pentru continuarea activității, farmaciștii se pot pensiona, la cerere, în condițiile legii, și înainte de împlinirea vârstei de 70 de ani.

(2) După împlinirea vârstei de 70 de ani, farmaciștii, membri titulari și membri corespondenți ai Academiei de Științe Medicale, pot fi menținuți în activitate conform dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 264/2004, cu modificările și completările ulterioare. De același drept pot beneficia și farmaciștii, membri titulari și membri corespondenți ai Academiei Române.

Art.15. – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 22, alineatul (4) va avea următorul cuprins:

”(4) Asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali se pensionează la vârsta de 65 de ani, indiferent de sex, cu posibilitatea continuării activității, la cerere, în condițiile legii, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.”

2. La articolul 22, alineatele (51) și (52) vor avea următorul cuprins:

”(51) La cerere, asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali se pot pensiona, în condițiile prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare. Dacă au exercitat opțiunea pentru continuarea activității, asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali se pot pensiona, la cerere, în condițiile legii, și înainte de împlinirea vârstei de 70 de ani.

(52) Prin derogare de la dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, contractul individual de muncă al asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali încetează de drept la data comunicării deciziei de pensie pentru limită de vârstă, a pensiei de invaliditate, pensiei anticipate parțiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, în cazurile prevăzute la alin. (51).”

Art.16 – Legea nr.303/2004 privind statutul procurorilor și judecătorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 83, alineatul (2) se abrogă.

2. La articolul 83, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
”(3) Reîncadrarea în funcția de judecător, procuror ori magistrat-asistent se face fără concurs de către secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, la instanțele sau, după caz, la parchetele de pe lângă acestea, în cadrul cărora aveau dreptul să funcționeze până la data pensionării și care nu pot funcționa normal din cauza lipsei de personal. În acest caz, numirea în funcția de magistrat-asistent se face de Consiliul Superior al Magistraturii, iar numirea în funcția de judecător sau procuror se face de Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Pot fi reîncadrați în funcție, în condițiile prezentului alineat, foștii judecători,
procurori sau magistrați asistenți care au fost eliberați din funcție prin pensionare potrivit prezentei legi și cu privire la care nu s-a stabilit sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură, în condițiile Legii nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare.”

3. La articolul 831 alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

(3) Beneficiarii pensiei de serviciu prevăzute la alin. (1) nu pot cumula pensia de serviciu cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective.

Art.17. – Articolul 55 din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

”Art.55 – Membrii Corpului diplomatic și consular al României care împlinesc vârsta legală de pensionare pot continua activitatea, la cerere, în condițiile legii, până la împlinirea vârstei de 70 de ani. După această vârstă, membrii Corpului diplomatic și consular al României pot continua activitatea cu acordul ministrului afacerilor externe.”

Art.18. – Legea nr.319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 351 se modifică și va avea următorul cuprins:

”Art. 351
– (1) Vârsta de pensionare pentru personalul de cercetare- dezvoltare este de 65 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați, cu posibilitatea continuării activității, la cerere, în condițiile legii, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), la cerere, personalul de cercetare – dezvoltare se poate pensiona în condițiile prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare. Dacă a exercitat opțiunea pentru continuarea activității, personalul de cercetare – dezvoltare se poate pensiona, la cerere, în condițiile legii, și înainte de împlinirea vârstei de 70 de ani.”

2. La articolul 36, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

”(1) Cercetătorii științifici gradul I pensionați pot desfășura, în condițiile legii, activități de cercetare-dezvoltare, salarizate prin plata cu ora.”

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare