Comisia de muncă a Senatului a avut marți o ședință care s-a ținut pe Whatsapp.
Senatorii USR și PNL au protestat față de această formă de organizare a ședinței și au acuzat încălcarea regulamentului modificat nu mai departe de săptămâna trecută tocmai pentru a permite dezbaterile online, dar social-democrații nu au ținut cont de avertismentele acestora.
Ședința a fost îngreunată mai ales de faptul că senatorii nu aveau memorate numerele de telefon ale tuturor celorlalți colegi, astfel că de multe ori au existat confuzii cu privire la cine vorbește.
Printre proiectele aprobate de Comisia de muncă în absența dezbaterilor s-a numărat și ordonanțe de urgență 30, care reglementează șomajul tehnic.
În debutul ședinței, președintele Comisiei, senatorul PSD Ion Rotaru, le-a transmis colegilor cum se va desfășura procedura de vot:
Bună ziua tuturor! Stimate colege și colegi. Având în vedere condițiile deosebite în care desfășuram ședința va propun următoarele: Vom vota ordinea de zi și apoi vot pe fiecare proiect. Unde sunt amendamente le votăm în ordine și la final vot pe proiect. Va propun să votăm astfel: P – cu majuscule- vot pentru, C-cu majuscule- vot contra, A- cu majuscule- abținere. Votul va începe când voi scrie cuvântul -vot- și va dura 10 secunde. După vot voi scrie A -admis sau R- respins. Mesajele privind proiectul și ordinea votului vor fi date de staf care va contabiliza votul.
”Regret că nu putem avea dezbateri. Vă mulțumesc și vă doresc multă sănătate!”, le-a mai spus Rotaru senatorilor.
”Eu nu sunt de acord cu această procedură. Celelalte Comisii au avut ședințe pe Zoom, cu audio video. Eu nu pot vota pe whatsapp niște proiecte fără dezbateri. Nu vă bateți joc de Parlament, vă rog! E o situație excepțională, dar asta nu înseamnă că putem face orice”, a intervenit senatoarea USR Florina Presadă.
”Putem să desfășurăm astăzi ședința așa iar de la următoarea vom instala o aplicație și facem și audio-video”, i-a replicat senatoarea PSD Lavinia Craioveanu.
”Nu, știați că va fi ședința. Eu nu particip la această mascaradă”, a continuat Presadă.
”Nu își bate nimeni joc”, a intervenit și fostul ministru PSD al Sănătății, Florian Bodog.
”Cine sunteți? Cu cine vorbesc? Nu va dați seama de ridicolul situației? Aveți un F în dreptul unui număr de telefon”, a intervenit, din nou, Florina Presadă.
”Ridicole sunt certurile. Important este să muncim. Să nu găsim scuze. Cine vrea să fie auzit, să postezi aici mesaj audio, cu întrebări și opiniile proprii”, a intervenit, din nou, senatoarea Craioveanu.
De acord”, a venit la susținere Liviu Pop, fost ministru PSD al Educației.
”Dar nu se ceartă nimeni. Doar că am să ies public să povestesc despre ce se întâmplă aici. Am votat schimbarea de regulament, dar nu am votat că ședința Comisiei de Muncă să fie un chat pe whatsapp, unde în spatele unui număr de telefon poate fi oricine. Fiți serioși. Asta nu e ședința, asta e grup de whatsapp”, a continuat Florina Presadă, potrivit g4media.ro.
Vezi și:Lidl, mutare în plină epidemie de coronavirus! Se întâmplă din 30 martie, în magazinele din România
Război în PNL pentru contractele privind achiziția de măști medicinale
EXCLUSIV În lupta cu coroanvirusul, Guvernul Orban 2 cumpără combinezoane de protecție de la un magazin on-line! Firma are doar 3 angajați. Contract de peste 3 milioane de lei
Haos la ședința Comisiei de muncă a Senatului: Eu nu particip la această mascaradă!
Trending

19 sepActual
Escrocheria care pare a fi de la ASF și Poliție. O femeie aproape a pierdut 100.000 de lei, cum acționează infractorii

12:30Sport
Mitică Dragomir strâmbă din nas când intră pensia. Fostul șef FRF primește o sumă mult mai mică decât alți seniori care au avut locuri de muncă banale

19:00Entertainment
Romina Gingașu l-a șters pe Piero Ferrari de pe profilul ei online. „Eu însămi scriu povestea vieții mele”

14:30Social
Când se dă drumul la căldură în București și în marile orașe, pentru cei care stau la bloc. Regula pe care o aplică firmele responsabile de oferirea serviciului

18:30Social
Gata, încep ninsorile în România. Unde vor apărea primii fulgi, din data de 21 septembrie 2026

12:00Social
Nu se mai trece la ora de iarnă? Situația pentru România, după ce tot mai multe țări s-au săturat să dea ceasurile înainte și înapoi

circa 1 oră în urmăSocial
Fără apă în București, între 23 și 25 septembrie. Zonele vizate, în aproape toate sectoarele vor fi probleme

19 sepEconomie
Mai bine de 1.000 de companii de stat pot dispărea. Există și varianta restructurării, care ar duce la valuri de concedieri

19 sepEconomie
Noua rovinietă electronică are deja probleme. Ce trebuie să știe șoferii care vor să achite online taxa de drum

11:30Social
Amenda de 1.000 de lei pe care o pot lua șoferii pentru frâna de mână. Este în Codul Rutier 2026, dar puțini știu regula
Articole Similare

06:30Horoscop
Horoscop financiar 20 septembrie: Zodiile cu noroc la bani

19 sepActual
Escrocheria care pare a fi de la ASF și Poliție. O femeie aproape a pierdut 100.000 de lei, cum acționează infractorii

19 sepEconomie
Programul Noua Casă 2026. Cât mai costă un apartament cu credit garantat de stat și cine mai are acces

19 sepEconomie
Șomaj tehnic sau concedieri în industria auto românească. Ce riscă angajații pe fondul noilor reguli UE

19 sepExterne



