Hipermarketurile, supermarketurile și centrele comerciale au intrat în colimatorul Guvernului Tudose. Acestea ar putea fi vizate de noi restricții care ar putea duce până la desființarea unora dintre ele.
Parlamentarii care doresc să inițieze noi legi privind amplasarea supermarketurilor, hipermarketurilor și centrelor comerciale au fost informați de către Ministerul Agriculturii că vor primi susținere pentru modificarea legislației astfel încât amplasarea acestora să fie în zone predilect comerciale, în afara centrului orașelor și în zone cu densitate redusă a populației.
„Stabilirea regulilor de amplasare a acestor entități comerciale este necesar să se facă cu modificarea unor acte normative existente, prin preocuparea organelor administrației centrale și locale, căutându-se amplasarea lor în zone predilect comerciale, în afara centrului orașelor, cât și în zone cu densitate redusă a populației”, arată Ministerul Agriculturii, citate de profit.ro.
Conform sursei citate, astfel de proiecte în pregătire stabilesc pentru supermarketuri o distanță de cel puțin un kilometru față de o piață, pentru hipermarketuri scoaterea în afara orașelor, în timp ce pentru centrele comerciale amplasarea DOAR în zonele de interes comercial.
Vezi și Alertă de la Guvern! O nouă ordonanță cu impact asupra tuturor românilor
Hipermarketurile și supermarketurile, noile ȚINTE ale Guvernului Tudose! Restricțiile care pot duce la DESFIINȚAREA unor magazine
Trending

05 noiEntertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

05 noiEntertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

05 noiEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

05 noiEconomie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

05 noiEconomie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

05 noiEntertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

05 noiEconomie
Black Friday la Digi. Oferta la jumătate de preț care va fi tentantă pentru clienții noi și vechi

05 noiEconomie
Schimbare uriașă pentru toți furnizorii de energie. Ce obligație nouă vor avea față de clienți

05 noiEconomie
79 de angajați ING, afectați de restructurări. Banca dă asigurări că-i va ajuta pe lucrători
Articole Similare

05 noiEconomie
Destinațiile din România care atrag turiștii ca un magnet. Constanța, București și Brașov conduc clasamentul sosirilor

05 noiEconomie
Lidl Black Deals. Ofertele de Black Friday cu care retailerul german vrea să atragă clienții români în magazinele din întreaga țară, până pe 8 noiembrie 2026

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

05 noiEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

05 noiEconomie



