Robert Sighiartău

sursa foto:  gazeta-romana.ro

Începe circul în interiorul PNL: Robert Sighiartău îi cere demisia lui Ludovic Orban – ‘Există o grupare reformistă în PNL’

Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a precizat că președintele partidului, Ludovic Orban, trebuie să-și dea demisia. 

 

„Din punctul meu de vedere, da (Ludovic Orban trebuie să plece – n.red). PNL a pierdut alegerile generale. Din păcate, n-am reușit să avem o discuție privind acestea alegeri și n-am făcut o analiză în BPN cu privire la ceea ce s-a întâmplat, pentru că, până la urmă, tot timpul poporul are dreptate, iar la alegerile generale PNL s-a clasat pe locul doi, după PSD.

Au fost mai multe greșeli în timpul guvernării Orban, cu privire la gestionarea pandemiei și nu numai, dar cel mai mult mă deranjează faptul că am fost puși de multe ori alături de PSD prin comportamentul pe care l-au avut unii colegi de-ai mei în guvernare și prin felul în care au fost promovați anumiți oameni în funcții publice.

Oamenii nu au fost filtrați de o comisie de specialitate, cum zice statutul, nu au fost votați în BPN de colegii noștri. În ultimul an, partidul a fost condus discreționar de președintele partidului. La momentul acela am spus că nu e cazul să deschidem subiectul, pentru că aveam alegeri și din motive tactice am tăcut.

Trebuie să discutăm în interiorul partidului și să alegem în cadrul congresului care va avea loc în iunie sau în toamnă o echipă care poate să ducă PNL pe primul loc și care să continue cu atuurile pe care PNL le are.

Avem oameni performanți în administrațiile locale. Din păcate, din cauza negocierilor duse exclusiv de președintele Orban, am lăsat deoparte aceste atuuri și platforma de dezvoltare pe care o aveam cu privire la România.

Am avut o discuție cu președintele Orban și i-am spus că negocierile nu sunt în favoarea PNL și că ceea ce se întâmplă în PNL nu e în regulă.

La un moment dat, Ludovic Orban a vrut iar să-l retragă pe Florin Cîțu și am spus că nici din punct de vedere moral, uman și al strategiei partidului nu este în regulă ca Florin Cîțu să cedeze și să meargă iarăși domnul Orban, după ce și-a dat demisia și a pierdut alegerile. Domnul Orban nu a fost de acord ce i-am spus.

Avem nevoie de o echipă care să negocieze pentru partid și nu pentru indivizi”, a afirmat Sighiartău.

Acesta spune că mulți colegi de partid sunt nemulțumiți că PNL a cedat ministere importante pentru dezvoltarea României.

Întrebat de ce el și Rareș Bogdan au ieșit public cu aceste afirmații acum, secretarul general al liberalilor a spus: “Era bine dacă aceste discuții le aveam în BPN, numai că el n-a mai fost convocat de ceva timp”.

„E clar că intrăm într-o logică de campanie pentru congres. Nu este neapărat un scandal, sunt lucruri care trebuie spuse, pentru că au fost ținute mult prea mult în holurile și în birourile unora sau altora”, a precizat Sighiartău.

Chestionat cine ar trebuie să treacă la conducerea formațiunii politice, el a spus: „Deocamdată există o grupare reformistă în PNL. Emil Boc, Ilie Bolojan, Gheorghe Falcă, Florin Roman, Alina Gorghiu și mulți alții, generația tânără care își dorește o altă abordare”, conform Digi24.ro.

Citește și:

SURSE Omul lui Marcel Vela ar putea ajunge la șefia unei instituții de forță!

Legea a intrat în vigoare! Acești români se pot pensiona mai devreme

Vestea momentului! Statul vine cu noi beneficii pentru milioane de români.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare