În ultima perioadă au existat mai multe controverse legate de atitudinea unei vânzătoare față de un client din Kaufland Odorheiul Secuiesc. Mai multe voci că renumitul hipermarket nu își respectă clienții dacă permite așa ceva.
Dar cu siguranță puteam spune că își respectă pe cei din funcțiile de conducere. Marco Hössl , CEO-ul Kaufland România beneficiază de facilităţi cu care sunt obişnuiţi, de regulă, înalţii oficiali.
Și asta pentru că între hipermarket și Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) există un contract. Astfel, pe lângă costul biletelor de avion cu destinaţia Germania, Kaufland mai plăteşte, cu ocazia fiecărei deplasări a lui Marco Hössl, încă aproximativ 100 de euro, potrivit cancan.ro.
Vezi și EXCLUSIV! Imaginea avocaților grav afectată! Cum au încălcat REGULAMENTUL UNBR și INPPA și de ce nu aplică legea
EXCLUSIV! Incompetență sau abuz în Justiție? Unde merg milioanele de euro de la UNBR. Așteptăm reacția ministrului Tudorel Toader
Acesta se bucură de servicii de protocol de calitate ridicată. Are la dispoziţie un însoţitor care să îl conducă de la poartă până la avion (într-adevăr, pe Otopeni nu sunt scrise direcţiile în germană), loc rezervat în salonul VIP, unde poate consuma băutura şi mâncarea inclusă conform contractului, şi, dacă este cazul, de transport auto până la aeronavă.
Suma de 100 de euro per trecere din contract poate, însă, să crească în cazul în care CEO-ul Kaufland România consumă şi ceva extra. În concluzie, Marco Hössl este tratat ca un rege la plecarea din ţara noastră. Are parte de servicii de care se bucură, de regulă, diplomaţii.
Incredibil! Cât plătește Kaufland pentru ca CEO-ul din România să nu stea la cozi!
Trending

13:30Entertainment
Meseria secretă a lui Irinel Columbeanu în comunism. Serghei Mizil l-a dat de gol recent pe prietenul său

15:00Economie
Impozit de 26 de ori mai mare pe casa din București. Calculele care arată cât se vor mări taxele, dacă se calculează la valoarea de piață

09:30Politica
Ministrul Finanțelor a făcut anunțul despre mărirea taxelor și impozitelor, de anul viitor. Scenariul gândit de Alexandru Nazare

11:30Social
Atât câștigă un casier de la Kaufland. Salariile reale încasate de lucrătorii retailerului german

09:00Economie
Black Friday la Carrefour te lasă să cumperi 2 produse și să achiți 1. Ce articole intră în promoție

25 octSocial
Zile libere rămase în 2026. Urmează curând o minivacanță pentru cei mai mulți angajați

25 octEconomie
Mașinile hibride fac senzație. Tot mai mulți șoferi optează și pentru electric

14:30Social
Temperatura la care ar trebui să-ți setezi termostatul. Te ferește de facturile mari la curent

10:30Economie
Dezastru pentru Bursa de Valori București. De ce a pierdut 4 miliarde de lei într-o săptămână

11:00Social
Noul ministru al Educației a pus ochii pe profesorii care dau meditații
Articole Similare

33 minute în urmăEconomie
A crescut prețul gazului. De când ar putea să se scumpească și facturile de la furnizori

20:00Economie
ANAF vinde din ograda CFR ca să rezolve problemele financiare ale companiei. Firma de stat are o mulțime de datorii

19:00Economie
Reduceri de până la 90% la haine, de Black Friday. Fashion Days aduce ofertele de pe 1 noiembrie 2026

18:00Economie
CFA, prognostic sumbru pentru evoluția leului. Cât ar urma să ajungă un euro, în următoarele luni

17:30Economie



