socata

sursa foto:  keyword-suggestions.com

Incredibil! O cunoscută țară europeană își schimbă numele!

După dispute interminabile, se pare că două țări au ajuns la un consens, după ce una dintre ele a anunțat că este dispusă să-și schimbe numele, ba chiar a venit și cu 4 variante agreat. Este vorba despre Macedonia care vrea să cadă la pace cu Grecia. Numele fostului stat iugoslav este considerat de Atena o ameninţare teritorială la adresa sa, conform spuselor premierului Zoran Zaev.

Skopje şi Atena au fost de acord anul acesta să intensifice negocierile pentru a încheia disputa care blochează aderarea Macedoniei la Uniunea Europeană şi NATO. Grecia, care deţine drept de veto în ceea ce priveşte admiterea în ambele organizaţii, consideră că denumirea fostului stat iugoslav reprezintă o revendicare teritorială pentru una din regiunile sale nordice, care poartă acelaşi nume.

Macedonia, care speră că problema va fi rezolvată înainte de summitul NATO care va avea loc în luna iulie la Bruxelles, a sugerat folosirea unui calificativ geografic pentru a diferenţia denumirea celor două teritorii.

„Sugestiile sunt Republica Macedoniei de Nord, Republica Macedoniei de Sus, Republica Macedonia Vardar şi Republica Macedoniei (Skopje)”, a declarat premierul Zoran Zaev, în urma unui summit al statelor din Balcanii de Vest, ţinut la Londra.

Citește și…

Un gigant global deschide prima sucursală în România: Are o tradiție de un secol

EXCLUSIV! Cât cheltuie statul român cu criminala de la metrou – Ce face acum Magdalena Șerban

Cine este soția președintelui Siriei-Duce o viață de lux în timp ce sirienii sunt uciși pe capete în bombardamente

EXCLUSIV! Dragnea vrea remaniere cât mai repede! Ce miniștrii surpriză sunt vizați

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare