Desființarea pilonului II de pensii este unul dintre cele mai controversate subiecte alea momentului. După ce a anunța public intenția de a-l deființa, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, s-a răzgândit și a găsit o altă soluție.
„Mă uitam la televizor și chiar un prefor de economie la ASE.. efectiv nici nu a înțeles discuția, nu numai la pilonul II, dar și în general.. și felul în care expunea în spațiul public mă făcea să mă gândesc la studenții pe care îi are zi de zi de păcălit la nivelul ASE-ului. Normal și de bun simț față de economie e ca tu, stat, să oferi alternative. Cum am făcut în cadrul companiilor cu acel plafon sub un milion de euro, firmele să opteze pentru una din cele două variante, impozit pe profit sau pe cifra de afaceri, așa și aici. Avem acești doi piloni: pilonul I, al statului, și cel privat. Dar lasă-l pe om să opteze. Dacă eu, stat, îi ofer o alternativă, în sensul că pilonul I va deveni mai atractiv și omul decide, de ce să nu o facă. Nu înțeleg care e temerea celor care sunt pe zona pilonului II. Ei vor putea să opteze între I sau II. Ce am spus eu foarte clar e că trebuie să existe transparență și pe pilonul I de pensii, exact cum este la privat. Adică omul să știe cu cât a contribuit, cât i s-a acumulat și pe ce se bazează”, a spus Teodorovici.
Teodorovici a explicat care sunt diferențele între pilonul I pe pensii și cel privat.
„Sunt două elemente importante. Primul e cel mai important. Statul nu e capabil să gestioneze mai bine banul respectiv, adică acea contribuție pe care omul o lasă în speranța că va avea un câștig sigur la pensie. Statul, e adevărat, nu a dovedit acest lucru, dar asta nu înseamnă că statul nu poate fi un bun administrator al banului public. Doi la mână, e ideea e a crea acea alternativă, de a o face mult mai atractivă, iar contribuabilul dacă vine către pilonul I, e decizia lui. E o competiție constructivă. Care e temerea? Nu dispare nimic”, a mai spus ministrul, potrivit antena3.
Vezi și Mii de oameni sunt vizați! Decizie CAPITALĂ a Băncii Transilvania
”Noul iubit” al Simonei Halep a clarificat totul: Ce legătură este între cei doi
El i-a luat locul în reclamele de la Catena: Cum a reacționat actorul Alexandru Arșinel
Ce se va întâmpla cu PILONUL II DE PENSII: Teodorovici va face următorul pas
Autor: Ancuța Paraschivoiu
Publicat: 12-04-2018 19:37
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiEconomie
Puterea de cumpărare a românilor, la 53% din media europeană. România coboară în clasament

04 noiEconomie
Investiție de 24 de milioane de euro în Timișoara. Cine deține cartierul Vienez, construcția a început deja

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

04 noiEconomie
Cine vrea să angajeze străini va trebui să se conformeze. Noi reguli, inclusiv cursuri în limba română pentru lucrători

04 noiEconomie



