Câştigul salarial mediu lunar net la nivelul economiei naţionale a fost 2642 lei anul trecut, în creştere cu 13% (+304 lei) comparativ cu anul precedent, iar cele mai mari salarii nete au fost realizate în informaţii şi comunicaţii, intermedieri financiare şi asigurări şi administraţie publică, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate joi, citate de Agerpres.
Pe total economie, câştigul salarial mediu lunar brut realizat în anul 2018 pe total economie a fost 4357 lei iar angajatorii au cheltuit în medie într-o lună 4573 lei/salariat, în creştere cu 14,1% faţă de anul precedent.
Numărul mediu al salariaţilor a fost 5,068 milioane persoane, în creştere cu 122.200 persoane comparativ cu anul precedent. Efectivul salariaţilor la 31 decembrie 2018 a fost de 5,426 milioane persoane, mai mare cu 63.900 persoane faţă de sfârşitul anului precedent.
"Cele mai mari câştiguri salariale medii lunare nete realizate în anul 2018, superioare mediei pe economia naţională, au fost în: informaţii şi comunicaţii (+96,9%), intermedieri financiare şi asigurări (+71,5%), administraţie publică (+66,8%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+44,4%), industria extractivă (+43,4%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+31,0%), sănătate şi asistenţă socială (+28,2%), respectiv învăţământ (+6,8%). Câştigurile salariale medii lunare nete care s-au situat la cea mai mare distanţă sub media pe economie au fost în: hoteluri şi restaurante (-40,8%), alte activităţi de servicii (-33,7%), construcţii (-27,2%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-21,4%), tranzacţii imobiliare (-19,6%), agricultură, silvicultură şi pescuit (-19,1%), distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (-15,9%), comerţ (-15,7%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (-15,4%), industria prelucrătoare (-11,4%), transport şi depozitare (-7,3%)", precizează INS.
În anul 2018, indicele câştigului salarial real (exprimat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum al populaţiei) a fost de 196,9% faţă de anul 1990, mai mare cu 14,6 puncte procentuale faţă de anul precedent, respectiv cu 66,6 puncte procentuale faţă de anul 2008.
Femeile au câştigat în medie cu circa 2% mai puţin decât bărbaţii, realizând un câştig salarial mediu lunar brut de 4314 lei (faţă de 4395 lei al bărbaţilor) şi un câştig salarial mediu lunar net de 2615 lei (faţă de 2666 lei al bărbaţilor).
În profil teritorial, pe judeţe, câştigul salarial mediu lunar net în anul 2018 s-a situat sub media pe economie în 37 dintre judeţe. Cele mai scăzute câştiguri s-au înregistrat în judeţele Bistriţa-Năsăud (2044 lei, cu 22,6% mai puţin decât media pe economie), Harghita (2059 lei, cu 22,1% mai puţin decât media pe economie) şi Teleorman (2079 lei, cu 21,3% mai puţin decât media pe economie).
La polul opus s-a situat câştigul salarial mediu lunar net realizat în Municipiul Bucureşti (3666 lei), cu 38,8% peste media pe economie.
Bărbaţii predomină în rândul salariaţilor (2,671 milioane persoane, respectiv 52,7% din totalul numărului mediu de salariaţi). Faţă de anul anterior, numărul mediu al salariaţilor bărbaţi a crescut cu 71.700 persoane, iar numărul femeilor salariate a crescut cu 50.500 persoane.
Repartizarea salariaţilor pe sectoare economice arată că majoritatea se regăseau în sectorul terţiar (servicii), ponderea acestora reprezentând 62,4% în anul 2018. În sectorul secundar (industrie şi construcţii) lucrau 35,2% dintre salariaţi, iar în cel primar (agricultură, silvicultură şi piscicultură) numai 2,4%.
Activităţile de construcţii şi industrie extractivă sunt desfăşurate cu preponderenţă de bărbaţi, aceştia reprezentând 86,6%, respectiv 83,6% din totalul salariaţilor acestor activităţi.
Activităţile caracterizate prin grad pronunţat de 'feminizare' al forţei de muncă salariate sunt cele de sănătate şi asistenţă socială (79,9% din numărul total al salariaţilor acestor activităţi), învăţământ (72,0%), intermedieri financiare şi asigurări (70,3%), hoteluri şi restaurante (60,4%).
Comparativ cu anul 2017, creşteri semnificative ale numărului mediu al salariaţilor s-au înregistrat în activităţile economice: comerţ (+28.000 persoane), sănătate şi asistenţă socială (+14.000 persoane), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+13.300 persoane), respectiv informaţii şi comunicaţii (+12.000 persoane).
La polul opus, cu scăderi ale numărului mediu al salariaţilor s-au situat activităţile de industrie extractivă (-2.500 persoane) şi învăţământ (-1.400 persoane).
Nucleara în Poliție, după cazul Caracal: Reînvie un serviciu!
EXCLUSIV Cine a fost partenerul olandezului acuzat că a ucis-o pe fetița de 11 ani, din Gura Șuții
Asemănarea dintre Gheorghe Dincă și monstrul care a omorât-o pe fetița de 11 ani: Unde au lucrat
Interesant! Salariul mediu net a crescut cu 13% în 2018 - Acestea sunt domeniile cel mai bine plătite
Trending

06 augActual
Buletinele care nu vor mai putea fi folosite. Cât timp ai la dispoziție să schimbi actul de identitate

11:00Social
Vârsta de pensionare pentru mamele din România se reduce. Cine va beneficia de măsură și care este minimul necesar de vechime

15:01Economie
Zăpadă la Brașov în luna august. În centrul orașului de munte, a fost instalat un tun pentru răcire

17:30Economie
Ieftiniri la pompă de la jumătatea lunii august. Premierul Ilie Bolojan susține că s-au dus scumpirile la benzină și motorină

08:00Actual
Afaceristul Constantin Pănescu a murit în circumstanțe suspecte. Autoritățile au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă

13:30Economie
Străinii vor putea să se angajeze și mai ușor în România. Vor folosi platforma WorkinRomania

14:30Economie
Roviniete false vândute românilor. CNAIR anunță că un site din Ungaria nu este autorizat să le comercializeze

07:30Actual
Cine deține ParkLake, mall-ul bucureștean care face furori. Patronii săi vor să dea lovitura pe piața imobiliară

06:30Economie
Horoscop financiar 7 august 2026. Zodiile care dau lovitura

07:00Actual
ING, nou beneficiu pentru clienții săi. Îl găsesc în aplicație, te ferește instant de fraude
Articole Similare

25 minute în urmăActual
România va avea cel mai mare parc liniar din Europa. Construcția sa a început deja în București

18:30Actual
Noul val de căldură care ajunge în Europa. Inclusiv vremea din România va fi afectată

14:00Actual
Bâlea Lac, dezastru alimentar. Amenzi de 300.000 de lei în locul din care aveai toate șansele să faci toxiinfecție alimentară

13:34Actual
Curs valutar BNR 7 august 2026: Euro urcă la 5,2554 lei

12:01Actual



