Curtea Constituţională a României i-a dat dreptate președintelui Klaus Iohannis și a admis, astăzi, sesizarea făcută de acesta asupra modificărilor aduse unei legi foarte importante, constatând că actul normativ este neconstituţional în ansamblul său.
Este vorba despre modificărilor aduse Legii administraţiei publice locale privind bunurile proprietate publică.
Potrivit unui comunicat al CCR, joi, plenul Curţii a luat în dezbatere, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale 215/2001 şi pentru abrogarea art. 21 din Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică, obiecţie formulată de preşedintele României.
Citește și: Trupa Holograf se apără! Ce au transmis fanilor revoltați de suma imensă pe care au promit-o la evenimentul din sectorul 5
"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale 215/2001 şi pentru abrogarea art. 21 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică este neconstituţională în ansamblul său", se precizează în comunicat.
Curtea a reţinut, în esenţă, că legea ce face obiectul controlului de constituţionalitate a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor articolului 61 alineatul (2) coroborate cu cele ale articolului 75 din Constituţie, care consacră principiul bicameralismului Parlamentului.
Citește și: Sumă URIAȘĂ! Cât a primit chef Cătălin Scărlătescu la petrecerea primarului Florea
Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică şefului statului, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.
Klaus Iohannis câștigă! Ce LEGE importantă este NECONSTITUȚIONALĂ
Trending

21 sepActual
Produsul de la Lidl pe care șoferii îl iau imediat de la raft. Se găsește doar până pe 27 septembrie în magazine, este extrem de util

07:30Politica
AUR anunță decizia în privința lui Mureșan și numește „singura soluție" de ieșire din criză

08:00Politica
UDMR, mesaj tranșant pentru Siegfried Mureșan dacă nu strânge voturile necesare în Parlament

19:30Economie
Termoenergetica București anunță când încep probele de căldură pentru Capitală. Locuitorii care stau la bloc și nu au centrală

21 sepEconomie
Când să cumperi de la Pepco ca să economisești și mai mulți bani. De ce joia este una dintre cele mai bune zile

07:00Economie
S-a zis cu voucherele de vacanță. Declinul evident al acestui „beneficiu" nu mai poate fi ascuns, schimbările condițiilor își spun cuvântul

circa 1 oră în urmăActual
Fructul bizar și mic care apare în Lidl. Mulți români habar n-au că există, va fi stoc limitat

10:45Social
Un balcon a căzut de la etajul 7 al unui bloc din București și a avariat o mașină

08:30Politica
Siegfried Mureșan anunță termenul pentru depunerea listei noului Guvern. Decretul de numire, semnat de președinte

21 sepActual
Ce înseamnă 6M, 12M, 24M, 36M. Notațiile pe care le găsește pe creme și produse cosmetice au o semnificație extrem de importantă
Articole Similare

16 minute în urmăEconomie
10 milioane de euro pentru casele alpine de lângă Brașov. 32 de vile și 12 apartamente ar urma să atragă turiștii într-un cartier rezidențial inedit

circa 1 oră în urmăActual
Fructul bizar și mic care apare în Lidl. Mulți români habar n-au că există, va fi stoc limitat

circa 1 oră în urmăEconomie
Diamantele, la pământ. Piața din China scade prețul pietrelor prețioase

circa 2 ore în urmăEconomie
România, datoare cu dobândă mare. Lipsa unui Guvern ne costă enorm

19:30Economie



