Legea aşteptată de milioane de români a fost depusă în Parlament. Dacă va fi adoptată, aceasta va reduce din birocraţia imensă de care se lovesc toţi cetăţenii atunci când ajung la ghişeele instituţiilor statului. Mai mult, aceasta îşi propune să elimine şi şpaga.
Denumită sugestiv 'Legea anti-birocraţie', aceasta este o iniţiativă a aleşilor liberali şi prevede că nicio instituție nu va mai avea voie să ceară documente existente deja în sistemul public. Legea urmează să intre în dezbaterea Senatului, ca primă Cameră sesizată, conform libertatea.ro.
Propunerea legislativă are ca obiectiv reducerea birocraţiei, a aglomeraţiei şi a timpului petrecut la ghişeu de către cetăţeni, a numărului de funcţionari la ghişee, stimularea conectării bazelor de date între instituţii, precum şi eliminarea şpăgii. Dacă va fi adoptată, legea ar putea intra în vigoare la data de 30 decembrie 2018.
Vezi și Informații CUTREMURĂTOARE! Înșelătoria care ar fi provocat DECESUL Stelei Popescu
Mai mult, acest proiect vine și cu sancțiuni pentru funcţionarii publici. „Fapta de a solicita persoanelor fizice şi juridice de drept privat date sau informaţii care au fost comunicate unei alte instituţii sau autorităţi publice, săvârşită de către persoana din cadrul unei instituţii sau autorităţi publice, constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acesteia, conform prevederilor legale”, mai stabileşte proiectul.
În plus, se dorește reducerea numărului de funcționari de la ghișee dar și repartizarea mai eficientă a sarcinilor pentru aceștia. Eliminarea șpăgii în situațiile limită în care cetățenii au nevoie de anumite servicii, este o altă țintă propusă de liberali.
Inițiatorii mai vorbesc și despre necesitatea interconectării bazelor de date ale instituțiilor publice, prin crearea unei culturi de colaborare interinstituțională.
Vezi și Declaraţii incendiare făcute de omul săptămânii în Parlamentul European! Reacţii pe subiectele momentului
Venituri lunare impresionante! Ce pensie are ACUM Ion Iliescu
Legea care pune la punct instituțiile publice: Ce trebuie să știe milioane de români
Trending

24 octSocial
Fără apă caldă pentru aproximativ 166 de blocuri din București, în perioada 26–30 octombrie, anunță Termoenergetica. Lista zonelor vizate

24 octEconomie
Firma cu afaceri de 900.000 de lei pe care o deține doar Florian Coldea. Jumătate din încasări rămân profit, cu doar 2 angajați

13:07Politica
30 de miliarde de lei "facturi neachitate", acuză Sorin Grindeanu. "Greaua moștenire" apare deja în discurs, după plecarea lui Ilie Bolojan

24 octEntertainment
Horoscop săptămânal 26 octombrie-1 noiembrie 2026. Previziuni financiare pentru toate zodiile

24 octSocial
Meseria veche de secole care a ajuns pe cale de dispariție. Mai sunt doar 2 meșteri în Mureș cu această ocupație

24 octEconomie
Ruta la care a renunțat TAROM. De ce compania românească nu va mai face aceste zboruri

24 octEconomie
Cine deține Popeyes, fast-food-ul care a prins rapid avânt în România. Sunt deja 25 de astfel de restaurante în țara noastră

08:00Social
Cei cu pensii speciale și militarii ar putea să-și primească banii înapoi până în 2028. Degeaba ne impune UE să le micșorăm veniturile

09:30Social
Top județe cu cei mai săraci pensionari. Locurile din România unde sunt foarte mulți seniori care trăiesc din ajutor social

24 octEconomie
Cine deține Contakt, liderul accesoriilor pentru telefoane mobile din România. Magazinele lor se găsesc în multe mall-uri din București și alte orașe
Articole Similare

24 octActual
100 de angajați de la CNAIR urmează să-și piardă locurile de muncă. Decizia vine după eliminarea taxei de pod

24 octActual
Electrocasnice gratuite de la Orange, de Black Friday. Ce trebuie să faci ca să intri în posesia lor

24 octActual
Produsul de la Lidl care se vinde ca pâinea caldă. Oricine are nevoie de el, costă nici 50 de lei, doar până pe 25 octombrie

24 octHoroscop
Horoscop financiar 24 octombrie 2026. Cum stau zodiile cu banii

23 octActual



