sursa foto:  INQUAM Photos/George Calin

Marcel Ciolacu: Eu sunt ferm convins că vor creşte taxe, pentru că nu au venituri

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a oferit un interviu în care a vorbit despre tăcerea Guvernului Orban în ceea ce priveşte bugetul pe anul viitor şi a spus că PNL va mări taxele în 2021.

„Nimeni nu știe bugetul. Mai avem o lună și trebuie sa votăm bugetul. Nu e normal ca premierul să vină să prezinte bugetul în Parlament. Românii trebuie sa știe ce votează. Să ne spună dacă vom mări sau nu taxe. Eu sunt ferm convins că vor creşte taxe, pentru că nu au venituri.

Domnul Daniel Zamfir îl cheamă pe Cîţu la comisie frecvent. A vrut și să facă o lege să fie amendat un ministru dacă nu vine la comisie.

Ei vor întreaga putere! Le amintesc ca au existat politicieni și la PSD care și-au dorit întreaga putere și nu au sfârșit bine!”, a spus Marcel Ciolacu în cadrul aceluiaşi interviu.

„Cu domnul Oprişan am avut o discuție şi am luat decizia împreună. A ales să fie vicepreședinte al CJ. Eu am avut o discuție și i-am făcut recomandarea să nu mai candideze. A ales altceva. Dacă iei decizii greșite, nu mi le asum eu. Faptul ca a pierdut a fost o decizie greșită. Politica se face pe voturi.

Nu mai exista o mâna lungă de la București care sa facă ordine in filiale.

Doamna Firea și-a asumat o candidatură împotriva tuturor. A avut cel mai mare scor politic. Doamna Firea trebuia, și mă bucur că a acceptat, să fie cap de listă la București.”

Marcel Ciolacu a vorbit şi despre neincluderea pe listele pentru alegeri a lui Nicolae Şerban.

„Îmi pare rău că nu mai suntem colegi, dar și Hagi mai mergea la antrenamente cu colegii. Nici Hagi nu dea atâtea goluri, dacă nu erau colegi care să-i dea pase. Dacă nicio organizaţie nu a venit cu propunerea de a te regăsi pe lista, pentru mine a fost un semn de întrebare. Nici doamna Firea și niciun președinte de Sector nu au venit cu propunerea ca Șerban Nicolae să fie pe listă. La fel și în cazul Ecaterinei Andronescu.”, a spus Marcel Ciolacu

Şeful social-democraţilor a vorbit şi despre amenda primită de la poliţie, după ce a fost fotografiat la un restaurant, ignorând regulile impuse de pandemie

„A fost o greșeală. Este omenește să greșești. Ar fi trebuit să rămân doar cu familia. Nu am văzut ca IGPR să facă o conferința de presă când Orban și-a sărbătorit ziua la Guvern și nici sa meargă poliția acolo.”, a spus Marcel Ciolacu într-un interviu la B1 TV, după ce preşedintele PSD a plătit o amendă de 1250 de lei, pentru că a stat la o masă cu 10 persoane, deşi legea impune, pe timp de pandemie, o limită de 6 persoane, la restaurant.

Marcel Ciolacu a vorbit şi despre numele surpriză aflate pe listele PSD pentru alegerile parlamentare, Alexandru Rafila şi Adrian Streinu Cercel.

„Domnii Rafila și Cercel sunt cei mai buni specialiști din România. Noi am ales să aducem cei mai buni specialiști. La PNL au rămas traseiştii pe listă. PNL este cel mai nereformat partid din România! La Buzău, am venit cu profesori. După ce va trece criza sanitară, trebuie să vedem ce facem cu educația.”, a spus Marcel Ciolacu.

 

Citește și:

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare