Măsurile luate de țările din Europa pentru a contracara criza energetică la debutul sezonului de termoficare, au făcut ca preţul gazelor naturale să scadă, scrie agerpres.ro
Luni dimineaţa, la hub-ul TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru gazul natural în Europa, cotaţiile pentru luna viitoare au scăzut cu până la 8,3%, continuând o tendinţă de scădere care a început săptămâna trecută. Germania, Marea Britanie şi alte state europene intenţionează să cheltuie mai multe miliarde de euro pentru a-şi reduce dependenţa de importurile ruseşti, salvând companiile energetice locale şi plafonând preţurile pentru a reduce povara pentru firme şi gospodării.
În jurul orei 8:53 a.m. la Amsterdam, cotaţia la gaze naturale se situa la 175 de euro pentru un Megawatt-oră, în scădere cu 6,8% faţă de preţul înregistrat la închiderea şedinţei precedente, cel mai redus nivel de după 25 iulie.
Discuţiile cu privire la propunerile Comisiei Europene destinate să reducă impactul crizei energetice continuă şi trebuie aprobate şi de statele membre. Planul include strângerea a 140 de miliarde de euro de la companiile energetice, precum şi ţinte obligatorii pentru reducerea consumului de electricitate şi oferirea de lichiditate.
Guvernul german a decis vineri să preia controlul asupra unei rafinării deţinute de grupul petrolier rus Rosneft PJSC, acesta fiind primul pas într-un proces de restructurare la finalul căreia Berlinul ar urma să preia o mare parte din sectorul energetic al celei mai mari economii europene. Potrivit unor surse din apropierea discuţiilor, Guvernul german poartă de asemenea discuţii cu privire la naţionalizarea celor mai mari importatori din Germania, Uniper SE şi VNG AG.
Chiar dacă au mai scăzut în ultimele săptămâni, preţurile la gaze sunt în continuare de şapte ori peste media pentru această perioadă a anului, accelerând inflaţia şi punând economiile în pragul recesiunii. Cererea este aşteptată să crească gradual înainte de sezonul de termoficare, care începe la 1 octombrie, transmite AGERPRES
Măsurile anticriză dau roade! Prețul gazelor naturale în Europa a scăzut la cel mai mic nivel din ultimele două luni
Trending

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

19:30Economie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

20:30Economie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

07:00Economie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

10:00Entertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

13:30Economie
Black Friday la Digi. Oferta la jumătate de preț care va fi tentantă pentru clienții noi și vechi

17:00Economie
Schimbare uriașă pentru toți furnizorii de energie. Ce obligație nouă vor avea față de clienți

13:00Economie
79 de angajați ING, afectați de restructurări. Banca dă asigurări că-i va ajuta pe lucrători
Articole Similare

22:00Social
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

20:00Social
De când trebuie să-ți pui neapărat anvelope de iarnă. Ce amendă riști dacă nu le-ai montat

14:00Social
Încă o materie ar putea deveni obligatorie în școlile din România. Vestea a venit de la Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății

12:00Social
Fără AI în școli. Google va avea această opțiune ca elevii să nu mai trișeze

11:00Social



