sursa foto:  digi24.ro

Medicul Emilian Imbri trage un puternic semnal de alarmă: ‘Numărul personaelor care vine spre spital, de vreo două săptămâni a crescut. Acum două săptămâni de exemplu, aveam 200 de locuri libere în spital, astăzi avem 82’

Medicul Emilian Imbri, managerul Spitalului Victor Babeș din București, a transmis, că ”Dacă te vaccinezi ai șanse mult mai mari să depășești boala, treci prin ea și poate că nici nu o faci. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să te păzești în continuare”.

”Noi nu am avut niciodată paturi ATI libere. Tot timpul s-au rulat paturile astea. Dar să știți că încep să se umple secțiile. Iar cazurile de pe secțiile din spital ajung să se agraveze și acești pacienți stau la rând pentru un loc la ATI sau facem tot posibilul să îi tranferăm în secțiile ATI de la alte spitale.

Deci numărul personaelor care vine spre spital, de vreo două săptămâni a crescut. Acum două săptămâni de exemplu, aveam 200 de locuri libere în spital, astăzi avem 82. Deci într-un timp destul de rapid, față de lentoarea cu care am golit spitalul. Cam într-o lună și ceva am ajuns să avem locuri libere și în două săptămâni au ajuns să se ocupe”, a declarat medicul Emilian Imbri, pentru B1 TV.

Medicul Emilian Imbri a explicat și de ce, în opinia sa, tot mai multe persoane ajung la spital, confirmate pozitiv cu COVID-19. El a explicat că aceștia sunt mai expuși, având în vedere că ei duc copii la școală, în vacanță sau participă la petreceri cu mai mult de 15 persoane.

Mai mult decât atât, medicul a mai ținut să le reamintească oamenilor că odată vaccinați, oamenii nu trebuie să uite de măsurile sanitare.

”A te vaccina nu înseamnă că ai scăpat să nu te îmbolnăvești. Dacă te vaccinezi ai șanse mult mai mari să depășești boala, treci prin ea și poate că nici nu o faci. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să te păzești în continuare.

Vin mai mult tinerii poate pentru că sunt cei care au fost mai mulți la schi. Gândiți-vă că toată perioada asta, tinerii fie s-au dus cu copiii lor în vacanță fie s-au dus ei la schi, pentru că a fost sezonul bun, fie au fost la petrecerile astea, fie că sunt oficiale, cu opt persoane fie că sunt 80% de petreceri neoficiale, cu mai mult de 15 persoane și asta a condus la o îmbolnăvire mai mare a tinerilor. Nu că virusul  s-ar fi „perfecționat” și acum atacă tinerii”, a declarat medicul Emilian Imbri, managerul Institutul Victor Babeș din Capitală.

Managerul Institutului Victor Babeș din București a mai ținut să precizeze și cât de important este ca oamenii să consulte medicul la timp, atunci când prezintă simptome.

”Atenție, pentru că și tinerii care vin, vin după ce au neglijat primele cinci șase zile de boală și să știți că am avut și decese la 40 de ani. Îți e mai mare mila și de ală de 80 de ani și de cel sub 40 de ani, pentru că este vorba de ngelijență, ei se puteau salva”, a mai adpugat medicul, informează b1.ro

Citește și:

EXCLUSIV Polițiștii anunță că vor face show la ministerul Ralucăi Turcan! Va fi un miting cum își dorește Cîțu, cu măști speciale pe gură!

Situație dificilă pentru Guvernul Cîțu: Contribuțiile salariaților la fondul de pensii nu sunt suficiente pentru plata pensiilor

Veste bună de la Ministerul Finanțelor, pentru români! Începând cu 1 martie, populația va putea subscrie pentru titluri de stat

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare