La sediul Camerei de Comerţ si Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), președintele Camerei bucureștene, Iuliu Stocklosa, a primit vizita unei delegații a Camerei de Comerț și Industrie Pieria (CCIP), din Republica Elenă, conduse de Ilias Chatzichristodoulou, președintele organizației. De asemenea, la întâlnire au luat parte Athanasios Kokinos, secretar general al CCIP și av. Cosmin Marina, vicepreședinte al CCIB.
Întrevederea a avut loc în marja participării colegilor noștri eleni la Târgul de Turism al României și a vizat identificarea unor modalităţi concrete de colaborare, în vederea întăririi relațiilor economice și comerciale dintre cele două țări.
Cu acest prilej, Iuliu Stocklosa a vorbit despre rolul şi locul Camerei bucureștene în viaţa economico-socială a României, precum și despre activitatea de relații internaționale a organizaţiei noastre. În acest context, a subliniat faptul că Republica Elenă constituie o zonă prioritară în strategia CCIB, o dovadă în acest sens fiind cele 10 acorduri de cooperare încheiate cu parteneri din această țară, în baza cărora sunt organizate evenimente menite să contribuie la o mai bună cunoaștere a celor două comunități de afaceri.
Despre relațiile bune stabilite între oamenii de afaceri români și cei greci, reflectate inclusiv în nivelul ridicat al schimburilor comerciale bilaterale, a vorbit și președintele CCI Pieria. Ilias Chatzichristodoulou a adresat conducerii CCIB invitația de a vizita, cu o misiune economică, prefectura Pieria, ale cărei puncte forte sunt: turismul, agricultura și transporturile și a exprimat interesul pentru organizarea, în regim de reciprocitate, a unor forumuri de afaceri axate pe întâlniri B2B, cu identificarea în prealabil a domeniilor de interes.
În perioada următoare, echipele celor două Camere vor colabora pentru stabilirea detaliilor tehnice în vederea semnării unui memorandum de înțelegere, care să asigure cadrul general de colaborare.
Tot în marja participării la Târgul de Turism al României, separat s-a primit vizita delegației Camerei de Comerț și Industrie Evia, conduse de Ioannis Maragos, secretar general. Evocându-se Memorandumul de cooperare încheiat de Camera elenă cu CCIB la 5.07.2018, s-a exprimat dorința părților de a continua colaborarea, în special în domeniile promovării turismului, schimburilor de mărfuri, transporturilor și investițiilor reciproce.
Memorandum de înțelegere între CCIB și CCI Pieria
Trending

09:00Social
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

05 noiEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

11:00Social
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

05 noiEconomie
Lidl Black Deals. Ofertele de Black Friday cu care retailerul german vrea să atragă clienții români în magazinele din întreaga țară, până pe 8 noiembrie 2026

05 noiSocial
De când trebuie să-ți pui neapărat anvelope de iarnă. Ce amendă riști dacă nu le-ai montat

05 noiSocial
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

14:00Social
Somație publică pentru postul B1, după jignirile aduse lui George Simion. Ce sancțiune a decis CNA pentru postul TV

08:00Social
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor

10:00Economie
Relația României cu CE atârnă de un fir de ață. Șeful MIPE avertizează cu privire la situația delicată
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



