cristina rusu

Mesaj dur al profesoarei care a învins Statul Român la CEDO: ‘Prea mulți posesori de carnet de partid, cu sau fără treabă cu învățământul, s-au perindat în funcții de conducere’

Profesoara Cristina Rusu, liderul Federației „Spiru Haret” Bistrița-Năsăud, a vorbit despre aceste zile de grevă din Educație, precum și despre situația sistemului de învățământ.

Cristina Rusu, profesoara de Geografie din Bistrița care a învins Statul Român la CEDO, este de părere că, într-adevăr, trebuie făcută o curățenie în sistem, iar aceasta ar trebui să înceapă chiar de la vârful Ministerului Educației.

„Prea mulți posesori de carnet de partid, cu sau fără treabă cu învățământul, s-au perindat în funcții de conducere”, a precizat ea, pentru Bistriteanul.ro.

Cristina Rusu: „Am fost mai umiliți, ca niciodată, în aceste zile. Am înțeles că solicitările noastre sunt legitime, dar că nu sunt bani pentru învățământ. De ce, oare, nu au fost niciodată ?! Cu alte cuvinte, avem dreptate, dar nu ne ajută la nimic…”

„Am sperat 26 de ani că învățământul va deveni și practic o prioritate națională. De teorie sunt sătulă. M-am înșelat, cred că acest lucru nu se va întâmpla până când voi ieși la pensie…

Credeam că, la un moment dat, profesorii nu vor mai fi umiliți, mințiți, marginalizați de guvernanți. Constat cu tristețe că am fost mai umiliți, ca niciodată, în aceste zile.

Am înțeles că solicitările noastre sunt legitime, dar că nu sunt bani pentru învățământ. De ce, oare, nu au fost niciodată ?! Cu alte cuvinte, avem dreptate, dar nu ne ajută la nimic…

Se generalizează excepțiile din sistem”, a spus Cristina Rusu, pentru sursa citată.

Profesoara care a învins Statul Român la CEDO a amintit de reproșurile care circulă în spațiul public.

Cristina Rusu: „Se face apel la calitate și la curățarea sistemului. Sunt de acord. Doar că acestea trebuie să înceapă de la nivelul Ministerului Educației. Prea mulți posesori de carnet de partid, cu sau fără treabă cu învățământul, s-au perindat în funcții de conducere de la nivel central sau local, determinând actuala stare din sistem”

„Profesorii nu fac nimic la ore / profesorii lucrează doar 18 ore / săptămână și au 4 luni de concediu. Profesorii dau meditații nefiscalizate. Profesorii dau meditații elevilor de la clasă. Profesorii se comportă urât cu elevii…

Uităm că în orice sistem sunt persoane care nu fac cinste acestuia și că este nedrept să fim băgați toți în aceeași oală.
Se face apel la calitate și la curățarea sistemului. Sunt de acord. Doar că acestea trebuie să înceapă de la nivelul Ministerului Educației. Prea mulți posesori de carnet de partid, cu sau fără treabă cu învățământul, s-au perindat în funcții de conducere de la nivel central sau local, determinând actuala stare din sistem.

Pe de altă parte – ca profesor care s-a adresat, pe vremuri, tuturor instituțiilor importante din stat (Ministerul Educației, Președinție, Guvern), solicitând cercetarea unor nereguli din sistem, în dovedirea cărora aducea probe și a fost trimis la plimbare – aceste argumente (calitate / curățarea sistemului) mă fac să zâmbesc amar.

Îmi amintesc că, timp de 10 ani, am luptat singură. Nimeni nu a fost dispus să ajute la curățarea sistemului, deși putea să facă acest lucru.

Nu înțeleg ipocrizia celor care, în funcții de conducere fiind pe vremuri, puteau să lupte pentru calitatea învățământului și care acum, fie dau vina pe noi (dacă sunt în alte funcții de conducere, din alte domenii), fie se dau de ceasul morții cât de umiliți suntem (dacă n-au mai prins funcții).

Ne-am permis să ne exercităm dreptul legal la grevă și am fost luați la rost.

Dar nu s-a întâmplat același lucru cu cei care și-au permis să-și bată joc de noi de peste 30 de ani. Spre exemplu, niciodată învățământul nu a primit 6% din PIB, deși legea Educației în vigoare, prevede acest lucru la art. 8, articol care a fost prorogat anual.

M-am gândit întotdeauna la elevi, mă gândesc și acum; chiar dacă sunt în grevă și nu mă prezint la ore, fac pregătire pentru etapa națională a Concursului de Cercetare Științifică – geografie (la care am doi elevi calificați) și pentru examenul de bacalaureat;

În ceea ce mă privește, n-a fost niciodată vorba despre bani, chiar dacă am trăit de multe ori, de pe o zi pe alta. A fost vorba despre demnitate!”, a concluzionat ea.

Povestea Cristinei Rusu, profesoara care a învins Statul Român la CEDO.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare