Grațiela Gavrilescu,Ministrul Mediului, a anunțat, că la sfârșitul lunii octombrie se va începe implementarea programului de acordare a bonusurilor pentru persoanele care doresc să schimbe electrocasnicele vechi cu unele noi, care au consum redus de electricitate, relatează News.ro. Programul, aprobat la rectificarea bugetară, are un buget de 20 de milioane de lei, iar săptămâna viitoare autoritățile vor publica ghidul de implementare și valoarea bonusurilor.
"Am chemat alături de noi cei doi producători de electrocasnice din România şi dealerii autorizaţi ai acestora şi undeva la sfârşitul lunii octombrie acest program o să poată să fie accesat de români. Ne dorim ca în felul acesta nu numai înlocuirea unui produs vechi din casă să fie stimulent pentru noi, dar să avem o protecţie asupra aerului pe care noi îl respirăm, pentru că aceste electrocasnice care sunt energofage, multe dintre ele, le vom duce la casat, vom cumpăra un produs nou care să aibă şi o eficienţă energetică ridicată, deci asta înseamnă un consum redus de energie electrică. Deci din toate punctele de vedere vom fi interesaţi ca să putem să lansăm acest program", a afirmat Graţiela Gavrilescu sâmbătă, în oraşul Băicoi din judeţul Prahova, acolo unde participă la o acţiune de ecologizare a pârâului Dâmbu, alături de mai mulţi voluntari.
Ea a precizat că programul, care va fi implementat în premieră în România, are un buget de 20 de milioane de lei, iar săptămâna viitoare va fi publicat pe portalul Ministerului Mediului ghidul de finaţare pentru electrocasnice, unde vor fi precizate valorile ecobonusurilor pentru frigidere, maşini de spălat şi aparate de aer condiţionat, dar şi care este procedura prin care se accesează aceste bonusuri.
"Fiecare român şi fiecare gospodărie să poată să fie îmbunătăţită printr-un produs care să aibă o clasă energetică avansată şi bineînţeles să putem să ne şi atingem ţinta de ţară pe tot ce înseamnă produse electronice şi electrocasnice", a explicat Gavrilescu scopul acestui program.
Vezi și Azi a intrat în vigoare! Toți șoferii români trebuie să cunoască noua modificare
SURSE! O nouă lovitură, încasată direct de Liviu Dragnea! Cine ar urma să-l părăsească
Vești imense pentru bugetari! Ce vor primi începând din ianuarie 2019
Ministrul Mediului a făcut anunțul! Când va fi lansat programul de acordare a ecobonusurilor pentru electrocasnice
Trending

11:00Politica
O avere dintr-un botez cu Sorin Grindeanu naș. Cât ar fi fost darul la creștinarea fiului lui Alfred Simonis

10:00Entertainment
Cine este Sorina Docuz, bruneta cu care s-a afișat Marcel Ciolacu la botezul cu lideri PSD. Legătura pe care a avut-o cu Robert Negoiță și scandalul hainei de blană

09:00Social
Câți ani de pușcărie riscă actorul care îl joacă pe Firicel în Las Fierbinți. Ce spune un specialist despre situația lui Toma Cuzin

02 noiSocial
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

10:30Politica
Marcel Ciolacu nu o mai ia de soție pe Sorina Docuz. Abia recunoscuse public că au o relație, după ani în care a negat

08:00Social
Justițiarul de Berceni și-a luat „țeapă” de la propria avocată. Creatorul de conținut are probleme cu legea

02 noiSocial
Ce este operațiunea Jupiter 6, demarată de Parchet și IGPR. Sute de percheziții în mai multe județe

08:30Entertainment
Schimbare uriașă la Asia Express, anunțată de Irina Fodor. Modificare la emisiunea Antenei 1

13:00Politica
Valentina Aldea s-a afiliat grupului PSD. Încă 4 senatori neafiliați se alătură social-democraților

12:00Economie
Schimbare importantă pentru clienții Sameday. Sunt vizați cei cu colete la easybox
Articole Similare

5 minute în urmăEconomie
Produsul de la Pepsi pe care românii îl vor găsi doar la Burger King. Are un gust inedit și nou

34 minute în urmăEconomie
Schimbare pentru abonații Digi prin satelit. FilmMania a intrat în ofertă de la 1 noiembrie 2026

15:00Economie
Cele 3 variante pentru creșterea salariului minim pe economie. Doar o variantă respectă solicitarea sindicatelor

14:30Economie
3,81% din PIB, deficitul bugetar în primele 9 luni de 2026. În trimestrul III a fost sub nivelul programat

14:00Economie



