Guvern Orban Iohannis 11 1000x600

sursa foto:  cotidianul.ro

Ruptură între Parlament și Guvern! Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, face front comun cu ministrul Ciucă: Singura excepție pe care o văd

În această săptămână, Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat Legea privind taxarea pensiilor de serviciu.

Sâmbătă, invitată la România TV, Violeta Alexandru, ministrul Muncii și Protecției Sociale, a afirmat că singura categorie de pensionari de serviciu care trebuie exceptată de la impozitare este cea a pensionarilor militari.

Violeta Alexandru a dezvăluit că împărtășește întru totul părerea ministrului Apărării, Nicolae Ionel Ciucă.

A explicat foarte bine colegul meu, domnul ministru Ciucă, ministrul Apărării. Singura excepție pe care o văd este pensia militarilor, care are un istoric în calcularea ei, într-adevăr, de pe vremea lui Cuza, care are un mod de calcul aparte și care trebuie exceptată de la orice discuție pe care o facem în general cu privire la pensiile speciale”, a afirmat, la România TV, Violeta Alexandru.

Sigur, Parlamentul este suveran, dar, în opinia mea, este singura categorie care trebuie exceptată”, a mai spus aceasta.

Ministrul Muncii a afirmat că de această măsură cei mai afectați vor fi procurorii și judecătorii, care ajung să au pensii până la 19.000 de lei.

Cei mai afectați vor fi, cu siguranță, magistrații – judecătorii, procurorii. Aici pensiile se duc și la 19.000 de lei”, a precizat șefa Muncii.

Nicolae Ciucă a explicat de ce pensiile militarilor nu sunt speciale

Într-o postare pe pagina de socializare, ministrul Nicolae Ciucă a explicat de ce pensiile militarilor nu sunt pensii speciale.

Pensiile militarilor nu sunt pensii speciale!

De la Alexandru Ioan Cuza până în prezent militarii au beneficiat de pensii de serviciu. Îndatoririle legale ale militarilor față de țară continuă și după ce trec în rezervă, spre deosebire de orice alte categorii de salariați.
Pe timpul activității, militarii au aproape cea mai mică grilă de salarizare dintre bugetari, cu toate că sunt permanent la ordin, stau aproape toată viața departe de familie, participă la misiuni de război sau sunt prin poligoane și, foarte important, au restrânse mai multe drepturi constituționale.

Militarii nu au voie să aibă încă un serviciu sau propria afacere, nu au dreptul să se asocieze în sindicate, nu pot face grevă, iar libertatea lor de circulație este restrânsă pentru că au nevoie de aprobări când părăsesc garnizoana sau țara.

Spre deosebire de celelalte categorii de bugetari, militarii nu beneficiază de: libertatea întrunirilor, libertatea de exprimare și dreptul de a fi ales.

Militarii sunt pregătiți să intervină în orice oră din zi sau din noapte în sprijinul populației la pace, pe timp de război sau în situații speciale și, dau aici un singur exemplu, situația pe care o trăim în prezent, generată de pandemia Covid-19.

Cred că este foarte important să înțelegem că nu putem schimba regulile fără să analizăm nici sistemul în sine, nici implicațiile, și nu mă refer aici doar la cele financiare, ci la întreaga funcționalitate și particularitate a sistemului, la resursa umană – pentru că specialiștii se formează în timp, cu efort și costuri – și, peste toate, impactul bugetar al acestei modificări nu este relevant în tot ansamblul financiar.

Fiecare militar este conștient că, atunci când depune jurământul, își asumă riscurile, își asumă responsabilitatea a ceea ce înseamnă apărarea ţării chiar cu preţul vieţii, ştie care sunt limitările, constrângerile şi, din nou, drepturile restrânse, că va avea o viață plină de privațiuni, pentru că asta este viaţa de militar. Militarii înțeleg situația dificilă generată de actuala pandemie, dar au încredere că țara îi respectă pentru sacrificiul lor.

După ce am prezentat aceste informații, conchid cu o întrebare: dacă trebuie să fim egali la pensionare nu ar fi corect să fim egali și pe timpul vieții active?”, a fost mesajul postat, pe Facebook, de șeful MApN.

Cui îi va fi taxată pensia, dacă legea va fi promulgată de Klaus Iohannis

a) pensia de serviciu prevăzută de Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

b) pensia de serviciu prevăzută de Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

c) pensia de serviciu prevăzută de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d) pensia de serviciu prevăzută de Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare;

e) pensia de serviciu prevăzută de Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

f) indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

g) pensia de serviciu prevăzută de Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu modificările şi completările ulterioare;

h) pensia de serviciu prevăzută de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României, cu modificările ulterioare;

i) pensii militare prevăzute de Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare;

j) indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare;

k) indemnizaţia lunară acordată persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român prevăzută de Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, cu modificările și completările ulterioare.

Vezi și

Doctorul Monica Pop, dezvăluire pe tema coronavirus: Uite-așa oamenii au murit. Pot să dau exemple chiar acum

Jocurile de putere ale partidelor și sistemului pentru conducerea Curții de Conturi

Veste mare! Va fi acordat un nou tip de tichete- Cine va beneficia de ele

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare