Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis duminică pe pagina de Facebook, că cei care consumă droguri sunt persoane care au nevoie de grijă, de asistenţă medicală, de dicreţie şi de evitarea stigmatizări.
”CRED în VOI! SUNTEM ÎMPREUNĂ CA SĂ POŢI face faţă ADICŢIEI S-au făcut PUŢINE lucruri în ultimii ani pentru COPII, ADOLESCENŢI şi PĂRINŢII acestora ca să găsescă SPRIJIN, tratament şi consiliere, în caz de intoxicaţie şi adicţie!”, transmite ministrul Sănătății pe Facebook
Alexandru Rafila precizează că ”cei care consumă droguri sunt persoane care au nevoie de GRIJĂ, de asistenţă medicală, de DISCREŢIE şi de evitarea stigmatizării”.
”Lucrez RESPONSABIL împreună cu echipa mea pentru ca în toată ţara să existe curând centre specializate pentru tratament şi consiliere, SPRIJIN pentru pacienţi şi pentru familiile lor. SUNT ALĂTURI de victimele consumului de droguri! NU SUNTEŢI SINGURI!”, mai spune ministrul
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila: Cei care consumă droguri sunt persoane care au nevoie de grijă, de asistenţă medicală, de dicreţie şi de evitarea stigmatizării
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

13:00Entertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

08:00Economie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

13:30Politica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

10:30Economie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

11:30Social
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

16:00Politica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

16:30Social
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

07:30Economie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

17:30Economie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

10:00Economie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

22:30Social
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

22:00Social
Cele 30.000 de locuri de muncă unde este nevoie de candidați. Avem șomeri mulți, dar și joburi unde angajatorii se roagă de recrutori

20:00Social
Speranță de la stat pentru sărmanii cu boli rare. Alexandru Rogobete anunță discuții cu CNAS pentru a le deconta tratamentele

19:00Social
Ciprian Ciucu a explicat de ce au început, simultan, atât de multe lucrări în București

16:30Social



