Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis sâmbătă, că este momentul ca instituțiile coordonate de Ministerul Transporturilor să înceapă să își crească eficienţa, precizând că se intră în linie dreaptă cu selecţia echipelor manageriale profesioniste care vor conduce Companiile.
Sorin Grindeanu afirmă, într-un video postat, sâmbătă, pe contul de Facebook, că sunt vizate Consiliile de Administraţie de la cinci companii: Metrorex, CNAIR, CNIR, CFR Infrastructură şi CFR Călători.
”Sunt primele companii care au bornă în PNRR şi o bornă până la finalul anului să selectăm tot membrii CA”, afirmă Grindeanu, precizând, însă, că nu se va opri la aceste cinci companii.
”Este momentul ca aceste instituţii să îşi crească eficienţa. Dezvoltarea economiei româneşti depinde inclusiv de performanţele lor”, a mai transmis Grindeanu, explicând că există un calendar pentru toate companiile ministerului, scrie news.ro
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunț de ultimă oră: Se intră în linie dreaptă
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

19:00Entertainment
Romina Gingașu l-a șters pe Piero Ferrari de pe profilul ei online. „Eu însămi scriu povestea vieții mele”

12:30Sport
Mitică Dragomir strâmbă din nas când intră pensia. Fostul șef FRF primește o sumă mult mai mică decât alți seniori care au avut locuri de muncă banale

14:30Social
Când se dă drumul la căldură în București și în marile orașe, pentru cei care stau la bloc. Regula pe care o aplică firmele responsabile de oferirea serviciului

21:00Social
Fără apă în București, între 23 și 25 septembrie. Zonele vizate, în aproape toate sectoarele vor fi probleme

18:30Social
Gata, încep ninsorile în România. Unde vor apărea primii fulgi, din data de 21 septembrie 2026

12:00Social
Nu se mai trece la ora de iarnă? Situația pentru România, după ce tot mai multe țări s-au săturat să dea ceasurile înainte și înapoi

11:30Social
Amenda de 1.000 de lei pe care o pot lua șoferii pentru frâna de mână. Este în Codul Rutier 2026, dar puțini știu regula

19:30Entertainment
Românul mai înjurat decât Nicolae Ceaușescu în comunism. Era mare vedetă TV, dar puțini își mai aduc aminte de el

06:30Horoscop
Horoscop financiar 20 septembrie: Zodiile cu noroc la bani

10:00Social
Mai apucăm pensia? Câți români ajung să se bucure de banii pentru care plătesc taxe o viață întreagă, de fapt, și pentru câtă vreme
Articole Similare

18 minute în urmăSocial
Moștenirea intră la partajul de divorț, dacă este acordată în timpul căsătoriei? Ce spune legea

circa 1 oră în urmăSocial
Cât te costă să mănânci sănătos versus fast food. Este unul dintre motivele pentru care tot mai mulți oameni săraci sunt supraponderali

21:30Social
Risc de sărăcie socială la 92 de milioane de europeni. Ce poți face ca să te protejezi

21:00Social
Fără apă în București, între 23 și 25 septembrie. Zonele vizate, în aproape toate sectoarele vor fi probleme

20:30Social



