Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis luni că au fost montate plase de protecţie în Defileul Jiului, făcând referire la accidentul în care un bărbat a decedat după ce un bolovan a căzut pe autoturism, precizând că dacă lucrările nu au fost făcute conform legii, vinovaţii vor plăti.
Sorin Grindeanu a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, susţinută în judeţul Tulcea, dacă vor fi luate măsuri în urma accidentului din Defileul Jiului.
“Daţi-mi voie să transmit condoleanţe familiei şi tuturor. Ştiu că este o anchetă în desfăşurare şi n-aş vrea să intervin şi ancheta va spune şi ne va spune care sunt concluziile. Ce pot să vă spun din informările pe care mi le-au dat colegii de la CNAIR, de fapt de la DRDP Craiova, e că pe acea zonă există plasă de protecţie atâta cât permite, într-o zonă mai sus de zona cu plasă de protecţie e rezervaţia, e protejată şi ca acolo nu s-au putut face lucrări. Ancheta va da concluziile. Dacă lucrurile nu au fost făcute, conform legislaţiei şi legii, sigur că vinovaţii vor plăti”, a transmis Grindeanu.
Întrebat dacă va fi limitată circulaţia în zona respectivă până vor fi gata rezultatele anchetei, ministrul Transporturilor a răspuns: “Eu nu sunt specialist să vă spun… sau aş putea să vă spun că ar fi nevoie de plase peste tot. Nu avem această situaţie în România în acest moment. Pe Valea Jiului aştept şi eu concluziile colegilor mei de la DRDP Craiova, dincolo de ancheta oficială. Ştiu că au avut loc lucrări în acea zonă, cred că în 2019, din informaţiile pe care le am de la CNAIR, când s-au montat plase pe acea zonă. Sigur nu a putut să fie acoperită toată zona. Dacă mai e nevoie de îmbunătăţiri şi de lucrări în acea zonă, colegii, în mod sigur de la DRDP Craiova, vor transmite şi vom arunca banii necesari”.
Un grav accident rutier s-a produs, duminică după amiază, pe drumul naţional 66, în Defileul Jiului, unde un bolovan desprins de pe un versant a căzut peste un autoturism şi a trecut prin parbriz. Echipe de salvatori din două judeţe au intervenit la faţa locului şi l-au scos pe şofer din maşină, acesta a decedat, scrie news.ro
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, după accidentul din Defileul Jiului: Dacă lucrările nu au fost făcute conform legii, vinovații vor plăti
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

04 noiSocial
Cele 30.000 de locuri de muncă unde este nevoie de candidați. Avem șomeri mulți, dar și joburi unde angajatorii se roagă de recrutori

04 noiSocial
Speranță de la stat pentru sărmanii cu boli rare. Alexandru Rogobete anunță discuții cu CNAS pentru a le deconta tratamentele

04 noiSocial
Ciprian Ciucu a explicat de ce au început, simultan, atât de multe lucrări în București

04 noiSocial



