Președintele Klaus Iohannis se opune vehement unei legi care ar favoriza un om foarte important. Noua lege presupune majorări cu care președintele nu este de acord. De asemenea, acesta critică și modalitatea de numire a unei persoane în respectiva funcție.
Potrivit Adevărul, legea prevede mai multe beneficii pentru persoana în cauză, începând cu o pensie specială, egală cu cea a judecătorilor CCR, însă care nu poate scădea în funcţie de fluctuaţiile indemnizaţiilor acestor judecători. Mai mult de atât, pensia de serviciu a Avocatului Poporului se va mahora ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a judecătorului de la Curtea Constituţională, aflat în activitate. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, Avocatul Poporului îşi păstrează pensia aflată în plată. Iohannis contestă acest mecanism.
Astfel, Victor Ciorbea ar beneficia de pe urma acestei legi contestate de Iohannis.
"Judecătorii Curţii Constituţionale, la data pensionării sau recalculării pensiilor anterior stabilite, beneficiază de pensie de serviciu egală cu 80% din indemnizaţia lor brută lunară. Pensia astfel stabilită se actualizează în raport cu indemnizaţia judecătorilor Curţii Constituţionale şi se impozitează potrivit legii. Se poate observa că legiuitorul a urmărit instituirea unei pensii speciale pentru judecătorii Curţii Constituţionale, în cuantum variabil, prin stabilirea unui procent din indemnizaţia lor brută lunară şi nu prin instituirea celei mai mari pensii aflate în plată indiferent de fluctuaţia nivelului indemnizaţiei brute lunare. (...) Excepţia stabilită (...) în legea aflată la promulgare încalcă principiul egalităţii consacrat în art. 16 alin. (1) din Constituţie, instituind un privilegiu nejustificat pe baza unor criterii rezonabile şi obiective cu privire la procedura de stabilire a cuantumului pensiei Avocatului Poporului prin raportare la procedura de stabilire a pensiei judecătorilor Curţii Constituţionale", explică preşedintele.
Vezi și Avertizări de proporții! Suntem lideri în UE, dar ca dezastru economic
Legea face referire și la modalitatea de numire a Avocatului Poporului interimar, solicitând un termen maxim, care nu este specificat în lege. De asemenea, legea prevede și faptul că, la încetarea mandatului, adjuncţii Avocatului Poporului pot fi numiţi, la solicitarea acestora, într-o funcţie de conducere sau de execuţie pe posturile vacante din cadrul instituţiei, prin ordin al Avocatului Poporului, ceea ce Administraţia Prezidenţială apreciază a fi "un privilegiu" în detrimentul altor persoane care ar îndeplini criteriile cerute pentru ocuparea respectivului post prin concurs. "O astfel de dispoziţie derogatorie de la regimul general al angajării încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie conform căruia cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări", se arată în cerere.
Dispoziţia contrazice şi Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, unde se arată că pentru personalul contractual sau alte categorii de personal care nu beneficiază de statute speciale ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se face prin concurs sau examen, pe baza regulamentului-cadru care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Vezi și EXCLUSIV! Dezvăluiri dintr-un minister important cu impact asupra tuturor românilor. Adevăruri nespuse până acum
"În cazul prevăzut de legea aflată la promulgare se stabileşte o modalitate de încadrare pe funcţii vacante derogatorie de la legea salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără o justificare obiectivă şi în absenţa unei legi care să stabilească un statut special al personalului din cadrul instituţiei Avocatului Poporului", se arată în cerere.
Dispoziţia prin care personalul care efectuează vizite sau anchete în spaţii unde există factori cu grad de pericol ridicat ce pot afecta sănătatea şi integritatea fizică şi psihică beneficiază de un spor al cărui cuantum şi ale cărui condiţii de acordare se vor stabili prin ordin, de către Avocatul Poporului, este și ea criticată.
"Ţinând cont de faptul că există o reglementare care conţine dispoziţii cu privire la salarizarea personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cu privire la cuantumul sporurilor care pot fi acordate, considerăm că modificările avute în vedere de legea aflată la promulgare trebuie să se raporteze la regulile stabilite în legea cadru în materie (Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice)", explică Iohannis.
Vezi și Lovitură de teatru! Celebru milionar român pe punctul să-și piardă toată averea - despre cine este vorba și cum a ajuns aici
Mișcare de forță a lui Klaus Iohannis: Ce om important este vizat de o lege respinsă de șeful statului
Trending

10:20Actual
Carrefour retrage urgent 3 produse de la raft, sunt contaminate. Vizate sunt 230 de magazine

08 maiActual
Temperatura la care trebuie să setezi centrala din casă. Consumi fix cât ai nevoie

06:30Horoscop
Horoscop financiar: bani și carieră pentru 8 mai 2026 - Transformări constructive

07 maiEconomie
Romgaz preia Azomureș în mutare strategică pentru salvarea industriei chimice românești

13:15Economie
Leul s-a apreciat ușor în raport cu euro și dolar, dar gramul de aur s-a scumpit semnificativ - Rata de schimb

07 maiEconomie
Premier Energy înregistrează o creștere de 14% în sesiunea de joi și depășește 94% avans în 2026

07 maiEconomie
Groupama a plătit despăgubiri de aproape 600 de milioane de lei în primul trimestru din 2026

07 maiEconomie
CEC Bank lansează garanție de portofoliu pentru IMM-uri cu dobânzi reduse și acoperire de 80%

07 maiEconomie
Prețurile carburanților se mențin aproape de pragul psihologic de 10 lei pe litru în România

07 maiEconomie
Vânzările din comerțul cu amănuntul au scăzut cu 2,3% în martie 2026 comparativ cu anul precedent
Articole Similare

15:37Actual
Hornbach a mărit salariile angajaților. Caută consilier vânzări și oferă prime de sărbători

10:20Actual
Carrefour retrage urgent 3 produse de la raft, sunt contaminate. Vizate sunt 230 de magazine

08 maiActual
Temperatura la care trebuie să setezi centrala din casă. Consumi fix cât ai nevoie

07 maiActual
Satul unde se ascund magnații țării. Locul era gol înainte de Revoluție, acum este casa vedetelor și miliardarilor

07 maiActual



