sursa foto:  revista22.ro

Mutare neașteptată a lui George Soros: În ce giganți a investit miliardarul

Soros, în vârstă de 87 de ani, renumit pentru că în 1992 a făcut profit de un miliard de lire de pe urma pariurilor pe lira sterlină, este un nume răsunător și în România. Cel puțin în ultima perioadă, când tot ce se întâmplă prost sau rău în țara noastră, se întâmplă datorită acestui om.

Cu o avere de miliarde de dolari, George Soros nu și-a vândut acțiunile deținute la Apple şi Snap, dar și-a consolidat în acelaşi timp participaţiile din alţi giganţi tech printre care Facebook şi Twitter.

Potrivit zf.ro, fondul de hedging al miliardarului, Soros Fund Management, a vândut 1.700 de acţiuni Apple şi 1,55 milioane de acţiuni Snap în trimestrul încheiat în septembrie. Astfel, fondul nu mai deţine acum nicio acţiune în cadrul celor două companii.

Nu toate acţiunile din sectorul tehnologic au fost vândute însă de fond. Soros şi-a crescut deţinerea din cadrul Microsoft cu 99.000 de acţiuni şi Amazon cu 2.500 de acţiuni.

Vezi și Surprize, surprize! Cine-i va lua locul Laurei Codruța Kovesi la șefia DNA

BOMBA-BOMBELOR! Totul despre actualul Șef al Casei Regale – tatăl său ar fi contribuit la alungarea Regelui Mihai

Atenție! Cine sunt, de fapt, specialiștii care îl mențin în viață pe Regele Mihai

 

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare