Noua unitate va fi construită în Constanța, iar frații Pavăl fac acum pașii legali pentru obținerea tuturor documentelor aferente ridicării construcției.
Astfel, pentru construirea unui magazin pe Bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Constanța, Dedeman solicită demararea consultării publice în ceea ce privește Planul Urbanistic de Detaliu elaborat pentru acest obiectiv de investiții, scrie focuspress.ro.
Pașii făcuți până acum de către Dedeman
În urmă cu două luni, a fost depus la instituția abilitată de mediu memoriul de prezentare a proiectului. De pe acel teren au fost deja demolate construcțiile existente, pentru a face loc noului imobil.
Acum, pe masa Comisiei tehnice de amenajarea teritoriului și urbanism se va afla și proiectul „PUD – construire magazin materiale de construcție și anexe, B-dul I.C. Brătianu nr. 131, investitor Prefabricate Dobrogea SRL – etapa demarare consultare publică“.
Terenul este situat în Zona Industrială Palas, reprezintă fosta platformă a fabricii produselor din beton pentru construcții Prefabricate Dobrogea SRL Constanța. Terenul a fost ocupat de 34 de corpuri de clădire, ce făceau parte din fosta incintă a fabricii, cu un regim de înălțime parter, parter înalt și P+1, inactive și în stare de degradare. Acestea au fost autorizate spre desființare în baza unei proceduri separate.
Avizul instituției abilitate de mediu a fost emis în acest sens în ultima zi a lunii decembrie 2022, firmei Prefabricate Dobrogea SRL, pentru frații Pavăl: desființarea construcțiilor de pe terenul unde a funcționat și sediul Somaco.
Autorizația de demolare a fost eliberată de Primăria Constanța în luna februarie a.c. În timpul desfășurării lucrărilor de desființare, Garda de Mediu a amendat, luna trecută, de două ori, societatea Robdenis, care s-a ocupat de demolare.
De menționat că Primăria Constanța a emis și certificatul de urbanism pentru construirea magazinului Dedeman pe Bulevardul I.C. Brătianu, pe terenul achiziționat de la Grigore Comănescu de către frații Pavăl.