Elena Udrea a ajuns joi la Curtea de Apel din Capitală, unde a trebuit să se prezinte în fața magistraților, pentru prima dată de când a revenit din Costa Rica.
Avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu a declarat în exclusivitate pentru Antena 3, care sunt pașii pe care îi urmează în procesele pe care Elena Udrea le are.
”Doamnea Udrea cred că speră într-o schimbare a justiției din România așa cum sperăm cu toții. Nu știu dacă avem procese reluate pentru că procesul unde a fost prezentă azi e unul vechi. Cel cu Gala Bute nu e reluat, e suspendat și așteptăm soluția pe care o va da Curtea de Justiție a Uniunii Europene. După această soluție probabil că se va repune pe rol și abia atunci putem discuta de reluarea procesului suspendat.
Fața de mine, în calitate de avocat cerințele sunt să îi formulez apărările care se impun într-o astfel de situație. Vă asigur că am făcut deja aceste lucruri, inclusiv apărările pe care le-am considerat oportune pe care le-am înaintat Curții de Justiție a Uniunii Europene”, a susținut Veronel Rădulescu, la Antena 3, informează antena3.ro
Vezi și
Lovitură dură! Toți românii sunt obligați să plătească această taxă
EXCLUSIV Numire controversată a Guvernului PSD: Tatăl acuzat că a păgubit statul cu miliarde, fiul instalat președinte în CA la Sare!
Nu e o glumă! Sâmbăta ar putea deveni zi lucrătoare – Proiectul de lege care aruncă-n aer Codul Muncii
Noi declarații făcute de avocatul Elenei Udrea! 'Doamnea Udrea cred că speră într-o schimbare a justiției din România așa cum sperăm cu toții'
Autor: Dumitrașcu Nicoleta
Publicat: 12-09-2019 18:46
Trending

09:00Social
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

05 noiEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

11:00Social
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

05 noiEconomie
Lidl Black Deals. Ofertele de Black Friday cu care retailerul german vrea să atragă clienții români în magazinele din întreaga țară, până pe 8 noiembrie 2026

05 noiSocial
De când trebuie să-ți pui neapărat anvelope de iarnă. Ce amendă riști dacă nu le-ai montat

05 noiSocial
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

08:00Social
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor

14:00Social
Somație publică pentru postul B1, după jignirile aduse lui George Simion. Ce sancțiune a decis CNA pentru postul TV

07:00Actual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi
Articole Similare

circa 2 ore în urmăActual
Cum să înțelegi suișurile și coborâșurile pieței: o metodă simplă să rămâi calm și să ții investițiile în mișcare

13:12Economie
Curs BNR: euro și dolarul cresc, iar aurul pierde în valoare

07:00Actual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi

05 noiEconomie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual



