Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se reuneşte, marţi, în şedinţă, pe ordinea de zi fiind înscrisă analiza propunerilor de rectificare a bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018.
Preşedintele Klaus Iohannis a decis pe 24 august convocarea CSAT în şedinţă pentru 4 septembrie.
"Secretariatul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a iniţiat procedurile pentru emiterea unei hotărâri a Consiliului referitoare la rectificarea bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018, cu acordul individual al membrilor Consiliului, notificând în acest sens şi Ministerul Finanţelor Publice în data de 21 august. Conform art. 6 alin. (3) din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, pentru emiterea unei hotărâri a Consiliului este nevoie de consensul membrilor acestuia. Întrucât nu toţi membrii Consiliului au fost de acord cu avizarea propunerilor de rectificare, preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a decis convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru data de marţi, 4 septembrie, ora 13,00, având înscrisă pe ordinea de zi analiza propunerilor de rectificare a bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018", anunţa Administraţia Prezidenţială la acea dată.
Anterior, Guvernul solicitase convocarea în regim de urgenţă a şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în vederea analizării şi avizării propunerilor de rectificare a bugetelor instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale.
După decizia de convocare a CSAT, Executivul a susţinut că şeful statului blochează prima rectificare bugetară, ceea ce afectează negativ economia şi drepturi fundamentale ale românilor.
Potrivit Guvernului, "refuzul preşedintelui României de a convoca de urgenţă CSAT pentru avizarea proiectului rectificării bugetare poate periclita nu doar veniturile categoriilor cele mai vulnerabile, adică pensionarii, mamele şi copiii, ci şi accesul pacienţilor la serviciile medicale".
În replică, preşedintele Iohannis a susţinut că Guvernul minte, el punctând că Executivul putea să facă rectificare bugetară în orice domeniu fără niciun aviz de la CSAT, cu excepţia zonei de securitate naţională.
"Iată o nouă minciună marca PSD şi o nouă minciună a Guvernului incompetent Dăncilă. Nu-mi place să repet aceste lucruri. Guvernul îi minte pe români. Guvernul poată să facă rectificare bugetară cu excepţia zonei de securitate naţională. Citesc la gazetă că nu poate să dea pensii sau salarii, bani la şcoli - este o mare mare minciună. Guvernul poate să facă rectificare pe sănătate, educaţie, pensii, salarii, pe agricultură, aici se prefigurează o catastrofă naţională, însă văd că nu îi preocupă această chestiune", a declarat Klaus Iohannis, pe 24 august, la Sibiu
Vezi și Detalii nespuse! Unde a lucrat, de fapt, Sandu Matei – protestatarul #Rezist căruia consilierul premierului i-a făcut publică fișa medicală
SURSE! Ruptură în PSD! Ce va face Liviu Dragnea – Nevoit să scoată artileria grea
Noi schimbări! Cine sunt vizați rectificării bugetare
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control
Articole Similare

circa 1 oră în urmăEconomie
Mobexpertul lui Dan Șucu aduce 3 săptămâni de Black Friday. Reducerile anului pe care nu ai cum să le ratezi dacă renovezi

circa 1 oră în urmăEconomie
Cel mai mare Black Friday pe care eMag l-a avut vreodată urmează să înceapă. Produsele care vor fi la mega-reducere

16:00Economie
Există posibilitatea de a avea curent mai ieftin în 2027. Schimbările care ar putea duce la facturi mai mici

14:00Economie
Toți cei care au credit și vor să schimbe locul de muncă trebuie să știe acest aspect. Ce se întâmplă dacă pleci de la job

13:27Economie



