sursa foto:  adevarul.ro

Norica Nicolai intră la rupere! ‘Politica cui o faceți voi?’

Norica Nicolai, europarlamentar ALDE, a răbufnit la adresa președintelui Klaus Iohannis și a premierului Ludovic Orban, după ce Comisia Europeană a anunțat că alocă României peste 1 miliard de euro, iar Franței, 300 de miliarde de euro.

Cum era cu solidaritatea europeană?

Ieri, potrivit unui document publicat pe pagina de Facebook a Reprezentanţei Comisiei Europene în România, suntem anunțați că stimabila Comisie Europeană alocă României peste 1 miliard de euro, fonduri pentru gestionarea crizei pandemiei de coronavirus!

Am fi zis ce generoși sunt, dacă astăzi nu ieșea public madame Margrethe Vestager cu un anunț care depășește orice imaginație.
Mai exact: Comisia Europeană a aprobat, sâmbătă, trei programe de asistenţă propuse de Franţa în contextul epidemiei de coronavirus, urmând a fi alocate 300 de miliarde de euro destinate stimulării economiei franceze.

Vedeți aici și convingeți-vă:
https://www.mediafax.ro/…/francezii-beneficiaza-de-300-de-m…

300 de miliarde de euro vs 1 miliard de euro!!!
Asta este solidaritatea europeană despre care ni se tot vorbește?

Ce reprezintă banii care sunt alocați României?

1) 483 de milioane de euro – prin renunţarea în acest an la obligaţia de a solicita României rambursarea prefinanţărilor neutilizate din fondurile structurale. Aici vine următoarea întrebare: această amânare e doar pentru anul acesta? Sau va trebui să rambursăm anul viitor?

2) 637 de milioane de euro – avans la fonduri structurale date la începutul lunii martie și aprilie, bani necesari luptei împotriva crizei de coronavirus.

Nimic despre susținerea firmelor românești. Nimic despre cum pot fi salvate sute de mii de locuri de muncă!

Onorata Comisie Europeană vrea solidaritate, dar nu și pentru „căței”, adică statele astea care sunt pe la periferie. Suntem buni în rolul de slugi ale onorabilei Comisii, să respectăm tot ce zic, să facem după cum ne dictează, să jucăm după cum ne cântă, dar când e ditamai pandemia mondială suntem lăsați la urmă. Ne aruncă și nouă niște firimituri!

Domnilor Iohannis și Orban, cei care sunteți în fiecare zi cu europenismul și solidaritatea europeană în gură, știați ceva despre asta?
A propus și România programe de asistență la Comisia Europeană? Ați solicitat, pentru că aveți și Guvernul și Președintele, să primească și economia României ajutor din partea Uniunii Europene?

Vă întreb și eu ca Moromete: politica cui o faceți voi? Sunteți siguri că pe a României?
Sau voi, domnilor Iohannis și Orban, sunteți primii doar la cerut derogări de la Convenția Drepturilor Omului?”, a scris, pe Facebook, Nicolai.

Vezi și

EXCLUSIV Guvernul Orban, prins în ofsaid! Măsura prin care statul suportă 75% din salariu, din cauza coronavirusului, este ineficientă în aceste cazuri

Ordin urgent al ministrului Sănătății, Victor Costache, în plină pandemie de coronavirus! Prețul medicamentelor se plafonează până la 1 iulie 2020

De la dosarul Ayahuasca și SPP la serviciu britanic de spionaj MI6

 

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare