Noul an vine cu scumpiri! Cu cât va fi majorat prețul benzinei și motorinei

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 31-12-2020 16:45

Actualizat: 31-12-2020 14:55

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ziua de 1 ianuarie 2021 aduce noi scumpiri, din cauza creşterii accizei majorându-se şi preţul benzinei şi motorinei, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice.


Astfel, benzina şi motorina se vor scumpi la pompă cu 6 bani pe litru începând de vineri, 1 ianuarie 2021, ora 0:00.


De la 1 ianuarie 2021, acciza pentru benzina fără plumb are o valoare de 1.827,13 lei pe mia de litri, în creştere de la 1.773,46 pe mia de litri, potrivit Ministerului Finanţelor.


De asemenea, pentru motorină, acciza creşte la 1.674,55/mia de litri, de la 1.625,37 lei pe mia de litri.   Aceste majorări vor determina o creştere de 6 bani, în medie, pentru preţul benzinei şi motorinei din benzinării, având în vedere că taxele (acciza şi TVA) reprezintă aproximativ jumătate din preţul final al acestor produse, arată calculele companiilor petroliere.


Cele mai mari lanţuri de benzinării de pe piaţa din România sunt OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil, Mol, Socar şi Gazprom.

 

Vezi și:

EXCLUSIV Avem dovada! Pe final de 2020, românii s-au trezit cu conturile blocate! Guvernul Cîțu le-a dat o mare lovitură!

Anunț important pentru mii de români! Ce bani veți primi în 2021



Veste importantă pentru toți șoferii! Ce se întâmplă cu amenzile în 2021

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri