Nuclearelectrica se asigură în cazul unor viitoare alerte meteorologice. Aceasta a încheiat cu Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) şi cu Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară - Institutul de Cercetări Nucleare Piteşti două contracte în valoare totală de peste 900.000 de lei.
Contractele se referă la servicii de prognoză şi la avertizare meteorologică pentru zona CNE Cernavodă/Dobrogea şi de supraveghere staţii fixe de prelevare probe de aer (CAS) şi, respectiv, la servicii de efectuare a măsurătorilor conţinutului de deşeuri radioactive (C-14 şi Sr90) din efluenţii lichizi de la centrala nucleară Cernavodă.
„Societatea Naţională Nuclearelectrica SA (SNN) informează acţionarii şi investitorii asupra încheierii în data de 29.12.2017 a unor acte juridice, cu valoare cumulată mai mare de 50.000 de euro, cu Administraţia Naţională de Meteorologie, prin Centrul Meteorologic Regional Dobrogea şi, respectiv, cu Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară - Institutul de Cercetări Nucleare Piteşti (RATEN ICN), persoană implicată cu statul român, acţionar majoritar al SNN", se spune într-un raport al societăţii, publicat vineri pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB), scrie Agerpres.
Contractul încheiat cu ANM pentru servicii de prognoză, diagnoză şi avertizare meteorologică pentru zona CNE Cernavodă/Dobrogea şi de supraveghere staţii fixe de prelevare probe de aer (CAS) are valoarea de 501.376 lei, în timp ce actul juridic încheiat cu RATEN ICN se ridică la 432.864 lei şi vizează servicii de efectuare a
măsurătorilor conţinutului de C-14 (Carbon - 14 - n. r.) şi Sr90 (Stronţiu 90 - n. r.) din efluenţii lichizi de la CNE Cernavodă.
Vezi și Sume IMPRESIONANTE! Cât câștigă Bogdan Grecu, fostul soț al Danei Grecu, cu afacerea sa
Vești proaste pentru românii care nu și-au schimbat furnizorul de electricitate: Ce se va întâmpla începând cu această lună
Mircea Badea tună și fulgeră: Ce a declarat după ce Andra a câștigat 1 000 de lei pe minut
Nuclearelectrica se ASIGURĂ! Măsurile luate de companie
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 05-01-2018 23:33
Trending

09:00Social
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

11:00Social
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

circa 1 oră în urmăSocial
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

05 noiEconomie
Lidl Black Deals. Ofertele de Black Friday cu care retailerul german vrea să atragă clienții români în magazinele din întreaga țară, până pe 8 noiembrie 2026

05 noiSocial
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

14:00Social
Somație publică pentru postul B1, după jignirile aduse lui George Simion. Ce sancțiune a decis CNA pentru postul TV

17:00Social
Moșii de Toamnă, tradiții și superstiții. Ce e bine să dai de pomană pe 7 noiembrie 2026

08:00Social
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor

10:00Economie
Relația României cu CE atârnă de un fir de ață. Șeful MIPE avertizează cu privire la situația delicată
Articole Similare

25 minute în urmăEconomie
Impozitul minim pe cifra de afaceri ar urma să fie eliminat de la 1 ianuarie 2027. Anunțul oficial a venit de la Luca Niculescu

circa 1 oră în urmăEconomie
Nouă ediție Fidelis, din 6 noiembrie 2026. Dobânzile avantajoase pe care le oferă statul

16:30Economie
Efectul devastator al alegerilor din SUA asupra burselor. Investitorii din Big Tech, cei mai afectați

13:12Economie
Curs BNR: euro și dolarul cresc, iar aurul pierde în valoare

13:00Economie



