Premierul interimar Viorica Dăncilă a făcut o numire de ultim moment, anunță Știripesurse.ro.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Viorica Dăncilă, fostul jurnalist Nelu Barbu, a fost numit consul general al României la Shanghai (China), au relatat surse din PSD pentru STIRIPESURSE.RO. Decizia urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.
Barbu a fost, în ultima perioadă, jurnalist al Gândul.info, din cadrul MEDIAFAX GROUP. Anterior, a fost prezentator la B1 Tv (2011-2017), editor voce şi prezentator meteo la Antena 3 (2005-2011).
În perioada 2002- 2005, el a fost realizator de programe radio şi editor voce la Realitatea TV. În anul 2017 a fost consilierul ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Alexandru Petrescu, în Cabinetul Grindeanu.
Nelu Barbu s-a născut în 1982, a absolvit cursurile Colegiului Naţional Ienăchiţă Văcărescu din Tîrgovişte şi apoi a fost licenţiat al Universităţii Valahia Târgovişte în Drept Penal.
Vezi și EXCLUSIV Cel mai negru scenariu pentru Tăriceanu: Ar putea fi ‘devorat’ de DNA! Undă verde din partea liberalilor
Vești importante pentru toți șoferii- Ce se întâmplă cu prețul polițelor RCA
O bancă importantă din Romania vrea să atragă mai mulți clienți! A lansat un nou credit ipotecar
Numire de ultim moment făcută de Viorica Dăncilă! Pe cine a 'plantat' într-o funcție-cheie
Trending

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul
Articole Similare

circa 2 ore în urmăEconomie
Toți cei care au credit și vor să schimbe locul de muncă trebuie să știe acest aspect. Ce se întâmplă dacă pleci de la job

13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3403 lei. Cotațiile de astăzi

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

11:00Economie
Pilonul III de pensii. Ce înseamnă pensia facultativă și cât se cotizează

10:30Economie



